Mai multi acrobati au cazut de la inaltime intr-un circ din Florida

PNL

Cinci acrobati au fost raniti miercuri in urma unei caderi colective in timpul unui numar de “piramida umana”, care a fost incercat pe o sarma aflata la mai multi metri inaltime intr-un circ din Florida, printre care si cativa membri ai celebrei familii de echilibristi Wallenda.

Cei opt acrobati care participau la numar au cazut si cinci sunt raniti, dintre care patru grav, a precizat Michael Regnier, seful pompierilor din Sarasota.”Nik Wallenda era implicat in acest numar dar nu a fost ranit”, a adaugat el, potrivit AFP.

Nik Wallenda, in varsta de 38 de ani, este a saptea generatie dintr-o familie de artisti de circ. El este cunoscut pentru intreprinderile sale temerare din ultimii ani, dintre care ies in evidenta traversarea Marelui Canion sau deplasarea pe deasupra cascadei Niagara pe sarma.

De asemenea, el a batut mai multe recorduri in 2014, cand a traversat pe un cablu de fier distanta dintre doi zgaraie-nori din Chicago la peste 180 de metri deasupra solului, cu ochii legati, fara a fi asigurat cu un ham impotriva caderii sau plasa de siguranta.

Numele ranitilor nu au fost dezvaluite de autoritati, dar potrivit ziarului Tampa Bay Times mai multi membri ai familiei Wallenda se afla printre ei.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1