Maia Sandu, ameninţată cu dosar penal de un deputat rus după declaraţia privind punerea în aplicare a mandatul CPI

Vladimir Djabarov, vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), a ameninţat marţi cu deschiderea unui dosar penal împotriva preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, după declaraţiile liderei de la Chişinău potrivit cărora Republica Moldova va pune în aplicare mandatul emis de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin dacă acesta ar intra pe teritoriul republicii, relatează Radio Chişinău şi Deschide.md, informează AGERPRES.

„Comitetul de anchetă al Federaţiei Ruse are toate motivele să iniţieze un dosar penal împotriva preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pe baza faptului că a ameninţat cu arestarea liderului rus Vladimir Putin, şi să o declare persoană căutată internaţional”, a spus Vladimir Djabarov, conform media citate.

‘Din câte se pare, ceva nu e în regulă cu capul doamnei Maia Sandu, cetăţeană a României, care ocupă (în prezent) funcţia de preşedinte al Republicii Moldova’, declară deputatul rus pe contul său de Telegram, potrivit RIA Novosti.

‘Visează ca liderul Marii Rusii să vină în ţara ei, a cărei economie şi bunăstare sunt total dependente de Moscova’, adaugă vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Senatul rus în aceeaşi postare.

Preşedintele Maia Sandu a declarat anterior că Vladimir Putin va fi arestat dacă va veni în Republica Moldova, conform mandatului de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele său, dat fiind că Republica Moldova este semnatară a Statutului de la Roma, actul fondator al CPI.

CPI îi consideră pe Vladimir Putin, dar şi pe comisarul său pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, ‘prezumtiv responsabili’ pentru deportarea ilegală a copiilor ucraineni din teritoriile ocupate de forţele ruse în Ucraina, deportare denunţată în numeroase rânduri de autorităţile de la Kiev.

Din acest motiv, Putin nu mai poate călători liber în străinătate, având în vedere că 123 de ţări au semnat Statutul de la Roma, iar alte 30 l-au semnat, dar nu l-au ratificat.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu