Malta a confiscat 1,1 miliarde de dolari în monedă libiană falsă tipărită în Rusia

Autorităţile malteze au confiscat bancnote libiene false în sumă echivalentă cu 1,1 miliarde de dolari, tipărite de o firmă din Rusia, a anunţat Departamentul de Stat al SUA, transmite AFP, informează AGERPRES.

‘Statele Unite salută anunţul din 26 mai al guvernului Republicii Malteze privind confiscarea a 1,1 miliarde de dolari de monedă libiană falsă, tipărită de societatea anonimă Goznak – o societate de stat rusă – şi comandată de o entitate paralelă ilegitimă’, a indicat Departamentul de Stat într-un comunicat postat vineri.

‘Banca centrală a Libiei, al cărei sediu se află la Tripoli, este singura bancă centrală legitimă a Libiei. Afluxul de monedă libiană falsă tipărită de Rusia în ultimii ani a exacerbat dificultăţile economice ale Libiei’, adaugă textul.

Autorităţile malteze nu au emis până acum niciun comunicat oficial pe această temă.

Totuşi, cotidianul Malta Today a evocat subiectul într-o postare pe Facebook, intitulată ‘1,1 miliarde de dolari în monedă libiană falsă confiscate în Malta’, însă articolul nu mai putea fi consultat pe site-ul publicaţiei sâmbătă la prânz.

Potrivit unui raport al experţilor ONU adresat în decembrie Consiliul de Securitate, compania rusă Goznak JSC a livrat între 2016 şi 2018 băncii centrale paralele din estul ţării bancnote libiene în sumă totală echivalentă cu 7,11 miliarde de dolari.

În Libia, căzută în haos după înlăturarea fostului dictator Moammar Gaddafi în 2011, puterea este disputată între două administraţii rivale: Guvernul de uniune naţională (GNA) al lui Fayez al-Sarraj, recunoscut de ONU şi cu sediul la Tripoli, şi un guvern paralel în est, controlat de mareşalul Khalifa Haftar.

‘Statele Unite rămân hotărâte să colaboreze cu Naţiunile Unite şi partenerii lor internaţionali pentru a descuraja activităţile ilicite care aduc atingere suveranităţii şi stabilităţii Libiei’, adaugă Departamentul de Stat.

Potrivit comunicatului, ‘acest incident subliniază încă o dată necesitatea ca Rusia să pună capăt acţiunilor sale răuvoitoare şi destabilizatoare în Libia’.

Conform Pentagonului, Rusia a trimis, de asemenea, recent avioane de vânătoare în Libia în sprijinul mercenarilor care luptă alături de mareşalul Haftar.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1