Maramureș: 54 persoane internate si aflate sub tratament medical, 147 persoane vindecate si externate

Echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au executat, în ultimele 24 de ore, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 71 de misiuni.

Cele 92 de efective angrenate au acționat pentru paza locațiilor de carantinare, menținerea ordinii și siguranței publice, la verificarea respectării de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a interdicțiilor impuse prin legislația în vigoare. Au fost utilizate 22 mijloace de mobilitate pentru executarea misiunilor.

În perioada executării misiunilor au fost identificate și sancționate contravențional trei persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală stabilite pentru perioada de alertă. S-a procedat la verificarea respectării măsurilor stabilite în perioada de alertă la peste 35 de agenți economici și 20 de persoane fizice autorizate. Au fost aplicate, în context, șapte sancțiuni contravenționale în valoare de 4000 lei.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța de socializare și măsurile de igienă și de conduită sanitară stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus.

210 cazuri confirmare, 54 persoane internate si aflate sub tratament medical, 147 persoane vindecate si externate, 9 persoane decedate.

ZiarMM.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu