MARAMUREȘ – Peste 4000 de maramureșeni nu și-au ridicat încă cardurile de sănătate

În momentul de față, la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș sunt un număr de 4.393 de carduri naționale de asigurări de sănătate inițiale și duplicat care nu au fost ridicate de către titulari. Potrivit informațiilor furnizate de către CAS Maramureș, cardurile care nu au ajuns la titulari prin servicii poştale sau prin casele de asigurări de sănătate sunt păstrate și arhivate la sediul CAS Maramureș, urmând ca la expirarea perioadei de valabilitate a acestora să se procedeze la distrugerea lor.

„Reamintim persoanelor interesate ca pot verifica calitatea de asigurat, respectiv dacă a fost emis cardul național utilizand instrumentul de verificare pus la dispozitie de CNAS la adresa http:www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html.”, precizează CAS Maramureș, pentru ziarmm.ro.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu