Joi, 2 aprilie, un echipaj al politiei de frontiera din cadrul Sectorul P.F. Sarasau, pe timpul desfasurarii unei actiuni pe linia combaterii contrabandei cu tigari, a observat pe raza localitatii Sarasau, judetul Maramures, localitate situata pe malul romanesc al raului Tisa, o persoana care se deplasa spre interiorul tarii cu o bicicleta pe care transporta un colet voluminos, ambalat intr-o husa pentru ustensile de pescuit.
„Lucratorii nostri au interceptat persoana in cauza in vederea identificarii acesteia, ocazie cu care a fost efectuat un control asupra barbatului, precum si a bagajelor personale.
Astfel, in husa pentru ustensilele de pescuit, precum si pe corpul persoanei, sub imbracaminte, au fost descoperite 50 de cartuse cu tigari, marca NZ, de provenienta ucraineana, pe care Valentin F., de 24 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramures, intentiona sa le comercializeze pe piata neagra din zona”, a spus Radu Lungu, purtatorul de cuvant al ITPF Sighetu Marmatiei.
Drept urmare, barbatul a fost condus la sediul Politiei de Frontiera, in vederea continuarii cercetarilor.
In urma inventarierii tigarilor, s-a constatat ca este vorba de 500 pachete tigari, in valoare de peste 4.400 lei.
Tigarile, bicicleta si husa pentru ustensile de pescuit au fost ridicate in vederea confiscarii, iar maramureseanul este cercetat pentru savarsirea infractiunii de contrabanda.
In continuare se fac verificari in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale, fiind anuntate si autoritatile de frontiera ucrainene despre eveniment.
ZiarMM