Mărirea indemnizaţiilor pentru demnitari şi aleşii locali, proiect aprobat de Senat

Reclame home 1
Reclame home 1

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, cu 92 de voturi „pentru, 22 „împotrivă” şi patru abţineri, un proiect legislativ prin care demnitarii şi aleşii locali urmează să primească indemnizaţii mărite, informează AGERPRES.

Potrivit senatorilor UDMR Turos Lorand şi Fejer-Laszlo Odon, autorii amendamentul admis la comisia de specialitate şi adoptat în plen, scopul urmărit este de „eliminare ai inechităţilor existente în acest moment”.

„Personalul de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Serviciilor Parlamentului, Serviciului Legislativ şi Administraţiei Prezidenţiale beneficiază pe durata desfăşurării acestei activităţi de majorare a salariului de bază aflat în plată prevăzut la art.77(alin) 4 din prezenta lege. Stabilirea personalului de specialitate implicat în procesul legislativ se face prin decizie a ordonatorului principal de credite, respectiv prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere, în cazul Parlamentului. Prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere se stabileşte personalul contractual care beneficiază de sporul de complexitatea muncii în cuantumul prevăzut la art.17 (alin.)4”, prevede amendamentul adus la proiectul de lege privind aprobarea OUG 115/2022 pentru completarea art. I din OUG 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Actul normativ vizează acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grad/trepte profesionale şi pentru personalul care avansează în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă în perioada ianuarie – iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea cadru 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022.

Amendamentul introdus în proiectul de act normativ de către senatorii UDMR a fost criticat de liderii grupului parlamentar USR, care au afirmat că PSD-PNL-UDMR „apelează acum la un tertip: reintroduce majorarea indemnizaţiilor pentru demnitari şi aleşii locali pe uşa din dos”.

„Astăzi, exact în ziua în care judecătorii CCR ne-au dat dreptate, majoritatea PSD-PNL-UDMR a adăugat la OUG 115/2022, în care erau exceptaţi demnitarii şi aleşii locali, un amendament fix pentru ca aceştia să primească indemnizaţii mărite”, susţin reprezentanţii USR.

Întrebat dacă majorarea indemnizaţiilor parlamentarilor era o prioritate, liderul grupului parlamentar PSD din Senat, Radu Oprea, a declarat că social-democraţii vor cere şi vor veni în coaliţie şi în Guvern cu solicitarea ca doar punctul C din anexa 9 să primească aceste majorări de salarii, menţionând că acea aneaxă se referă la cei care lucrează în UAT-uri, în primării şi care „sunt în situaţia de a nu avea majorate salariile din 2018, deşi în acest interval de timp, pentru alte categorii de bugetari au fost majorări”.

„Repet ce am spus la tribuna Parlamentului astăzi: din motive de constituţionalitate, întreaga anexă 9 a fost votată astăzi, dar vom solicita în coaliţie şi în Guvern, Partidul Social Democrat, ca din anexa 9 doar punctul C să fie cel care va primi aceste majorări”, a conchis Oprea.

La rândul lui, senatorul liberal Virgil Guran a spus, în legătură cu acest amendament, că, spre deosebire de Ion Iliescu, care a spus în 1990 „să fim săraci şi cinstiţi”, în România, trebuie să învăţăm altceva, „să devenim bogaţi şi cinstiţi, pentru că ţara o va duce mai bine”.

„Cred că trebuie să terminăm cu această gândire, să nu se crească salariile la primar, la… Eu cred că trebuie să creştem cerinţele pentru performanţă (…). Dacă există incompetenţă, atunci oamenii nu mai trebuie să-i voteze (…). Nu sunt un susţinător al creşterii salariilor la parlamentari în momentul de faţă, dar sunt susţinătorul gândirii logice şi a unui echilibru în tot ceea ce se întâmplă (…). Trebuie făcută o lege, dăm o lege unitară, dacă cresc salariile cresc la toată lumea, dacă nu, la nimeni (…). Eu propun altceva: haideţi să facem un fond de solidaritate şi să punem bani acolo. O să fie bani şi pentru pensii, s-a gândit să se vină cu acest amendament”, a susţinut Guran.

Şeful Comisiei juridice, senatorul PNL, Cristian Niculescu – Ţâgărlaş, a declarat că el a votat în favoarea acestui proiect legislativ pentru că venitul „trebuie să fie actualizat, ca al oricărui român care este afectat de inflaţie şi de alte elemente care sunt concrete”.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2