MASCA OBLIGATORIE – Semi-carantină pentru Baia Mare, Seini, Moisei, Recea sau Satulung

Moisei

Începand cu data de 17 septembrie, ora 12.00, municipiul Baia Mare, orașul Seini și comunele Moisei, Recea, Șișești, Călinești și Satulung vor intra în ceea ce s-ar putea numi semi-carantină. Această măsură a fost luată din cauza faptului că aceste UAT-uri au ajuns să aibă o rată de infectare mai mare de 2/1000 de locuitori. În toate aceste localități masca devine obligatorie de maine de la amiază.

Subprefectul de Maramureș, Enikő-Erzsébet Krizsanovszki a precizat că se permite desfășurarea în spațiile închise sau deschise a competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane.

„Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Organizatorii competițiilor sportive au obligația verificării autenticității, valabilității și integrității certificatelor prin intermediul aplicației mobile dezvoltate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, «Check DCC», care poate fi instalată accesând link-ul https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.sts.dcc”, a declarat subprefectul de Maramureș.

Tot în aceste localități se permite organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție, se permite organizarea și desfășurarea activității instituțiilor publice sau private de cultură care administrează spații special destinate activităților cultural-artistice în aer liber, cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafețe minime de 4 mp pentru fiecare persoană și cu respectarea normelor de protecție sanitară, se permite organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Regula obligatorie este că participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Alte măsuri care se aplică de maine se referă la permiterea organizării și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție. Dar doar dacă esti vaccinat sau ai trecut prin COVID.

Autoritățile permit în aceste localități organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior, cu respectarea normelor de protecție sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani. De asemenea, se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) cu un număr de participanți de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Organizatorii/Proprietarii de hoteluri, pensiuni, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente au obligația verificării autenticității, valabilității și integrității certificatelor prin intermediul aplicației mobile dezvoltate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Totuși, se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) până la capacitatea maximă a spațiului în exterior cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Organizatorii/Proprietarii de hoteluri, pensiuni, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente au obligația verificării autenticității, valabilității și integrității certificatelor prin intermediul aplicației mobile dezvoltate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Alte măsuri:

se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Organizatorii/Proprietarii de hoteluri, pensiuni, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente au obligația verificării autenticității, valabilității și integrității certificatelor prin intermediul aplicației mobile dezvoltate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, «Check DCC», care poate fi instalată accesând link-ul https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.sts.dcc
se permite organizarea de evenimente private aferente meselor festive, cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în exterior sau în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Organizatorii/Proprietarii de hoteluri, pensiuni, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente au obligația verificării autenticității, valabilității și integrității certificatelor prin intermediul aplicației mobile dezvoltate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, «Check DCC», care poate fi instalată accesând link-ul https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.sts.dcc

se permite organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți mai mare de 250 de persoane în interior și mai mare de 300 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Organizatorii au obligația verificării autenticității, valabilității și integrității certificatelor prin intermediul aplicației mobile dezvoltate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, «Check DCC», care poate fi instalată accesând link-ul https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.sts.dcc
se permite organizarea de conferințe cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății.
se permite organizarea de conferințe cu un număr de participanți mai mare de 300 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Organizatorii au obligația verificării autenticității, valabilității și integrității certificatelor prin intermediul aplicației mobile dezvoltate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, «Check DCC», care poate fi instalată accesând link-ul https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.sts.dcc
se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți maximum 100 de persoane, și cu respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/ persoană, acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2.
se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase până la capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-2,00.
se permite activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora până la capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-2,00.
se permite prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. ((asigurarea unei distanțe de minimum 1,5 m intre mese).
se permite activitatea în baruri, cluburi și discoteci fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Proprietarii/Administratorii au obligația verificării autenticității, valabilității și integrității certificatelor prin intermediul aplicației mobile dezvoltate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, «Check DCC», care poate fi instalată accesând link-ul https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.sts.dcc
‼️se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun publice și private, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare
‼️pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul, pe o rază de 100 m în jurul unităților de învățământ, pentru persoanele care staționează în perimetrul menționat.
se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness până la capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.
se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness până la capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Proprietarii/Administratorii au obligația verificării autenticității, valabilității și integrității certificatelor prin intermediul aplicației mobile dezvoltate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, «Check DCC», care poate fi instalată accesând link-ul https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.sts.dcc
se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Proprietarii/Administratorii au obligația verificării autenticității, valabilității și integrității certificatelor prin intermediul aplicației mobile dezvoltate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, «Check DCC», care poate fi instalată accesând link-ul https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.sts.dcc
se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului.
se permite activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00-24,00.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu