Mașină distrusă în urma accident grav la Gârdani. Cum s-a întâmplat totul

Marți, 20 iulie, în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri din Ulmeni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu două victime pe D.J. 108/A, în localitatea Gârdani.

”La fața locului polițiștii au constatat că un bărbat de 51 ani din Sălsig a condus un autoturism din direcția localității Fărcașa înspre Sălsig și a intrat în coliziune cu un capăt al unui podeț situat în dreptul unui imobil, ulterior intrând în coliziune și cu un tractor agricol, care se afla parcat pe podeț. În urma impactului autoturismul s-a răsturnat pe partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un alt autoturism parcat, în care nu se afla nici o persoană.

Accidentul rutier s-a soldat cu vătămarea corporală a două persoane, respectiv a conducătorului autoturismului și a pasagerului din dreapta, un bărbat de 83 ani din Sălsig. Ambii au fost transportați la spitalul din Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Pe segmentul de drum unde s-a produs evenimentul rutier, traficul a fost blocat până în jurul orei 15.00. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero”, a spus Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

În continuare, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ZiarMM

Imagine preluată de pe grupul Radare Maramureș

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu