Politistii de frontiera din Carei – ITPF Sighetu Marmatiei au descoperit, intr-un autoturism oprit in trafic, 4.500 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de aproximativ 52.000 lei. Pe numele soferului politistii de frontiera au deschis dosar penal, iar autovehiculul folosit in activitatea infractionala a fost indisponibilizat in vederea continuarii cercetarilor.
Iulia Stan, purtator de cuvant ITPF Sighetu Marmatiei: „In cursul serii de ieri, mai exact in jurul orei 19.00, un echipaj al politiei de frontiera a oprit pentru control, pe centura de ocolire a municipiului Carei, un autoturism marca Mercedes Benz, inmatriculat in Satu Mare. Masina era condusa de un satmarean, in varsta de 36 de ani. La controlul sumar al masinii, colegii nostri au observat mai multe cutii de carton si saci din rafie, acoperiti cu folie de plastic neagra. Soferul a declarat ca acestia contin tigari, motiv pentru care politistii de frontiera au condus masina si proprietarul acesteia la sediul SPF Carei pentru efectuarea unui control amanuntit.”
A rezultat cantitatea de 4.500 pachete cu tigari, de provenienta ucraineana, in valoare de 52.650 lei, care a fost ridicata in vederea confiscarii, iar masina folosita in activitatea infractionala, in valoare de 16.625 lei, a fost indisponibilizata.
ZiarMM.ro