Măsuri de relaxare-propuneri: Accesul în mijloacele de transport este condiţionat de purtarea obligatorie a unei măşti

Accesul în mijloacele de transport este condiţionat de purtarea obligatorie a unei măşti medicale sau non-medicale, care să acopere gura şi nasul, iar numărul maxim de pasageri permis va fi limitat la cel mult jumătate din capacitatea maximă de transport a autovehiculului şi cu respectarea distanţei de minimum un metru între călători, potrivit propunerilor privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgenţă, publicate sâmbătă pe site-ul INSP, relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, angajaţii vor fi instruiţi să rămână acasă dacă au fost expuşi direct la virus şi/ sau prezintă simptome (febră, dificultăţi de respiraţie, tuse uscată) şi se va efectua triajul zilnic al angajaţilor menţinând distanţarea de un metru, prin interviu şi termometrizare înainte de intrarea în tură.

„Se va asigura maximizarea ratei de ventilaţie a sistemului de aer condiţionat (fără recircularea aerului din interior) şi se vor menţine ferestrele deschise (când este posibil) în timp ce vehiculul este în funcţiune. Se va efectua obligatoriu curăţenia şi dezinfecţia vehiculului înainte de intrarea în traseu, precum şi ulterior, la un interval de cel mult 4 ore. Pentru vehiculele care parcurg un traseu cu durata mai mare de 4 ore, se va efectua curăţenia şi dezinfecţia vehiculului la începutul şi la finalul cursei. Va fi evitată măturarea uscată şi alte acţiuni mecanice pe suprafeţe potenţial contaminate pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusului. Se vor utiliza în schimb metode de curăţare umedă”, prevede aceeaşi sursă.

Prin staţiile de difuzare din cadrul mijloacelor de transport, acolo unde acestea există, se vor comunica permanent informaţii cu privire la măsurile de prevenire a infecţiei COVID-19.

De asemenea, conducătorii vehiculelor au obligaţia de a păstra distanţa socială în timpul pauzelor şi perioadelor de repaus pe drum, evitându-se contactele cu alte persoane (şoferi, pasager, persoane adiacente parcursului, etc).

La îmbarcare/ debarcare, cât şi pe timpul deplasării, pasagerii vor respecta o distanţă de minimum un metru unul de celălalt.

În ceea ce priveşte mijloace de transport în comun intra-urban de suprafaţă (autobuz, troleibuz, tramvai, microbuz) – companiile de transport vor lua măsura separării compartimentului dedicat conducătorului auto de restul spaţiului destinat transportului pasagerilor.

„Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanţa de minim un metru între pasageri. Pentru vehiculele cu cel puţin două uşi, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe uşa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă uşă/ celelalte uşi. Pentru microbuzele care efectuează transport intra-urban este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus”, prevede sursa citată.

În ceea ce priveşte mijloace de transport în comun inter-urban/ internaţional rutier (autobuz, autocar, microbuz), se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanţa de minim un metru între pasageri, iar companiile de transport vor lua măsura separării compartimentului dedicat conducătorului auto de restul spaţiului destinat transportului pasagerilor.

Pentru vehiculele cu cel puţin două uşi, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe uşa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă uşă/ celelalte uşi.

În ceea ce priveşte transportul în comun pe căile ferate – se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanţa de minim un metru între pasageri, iar pentru vagoanele de tip cuşetă sau vagoanele de dormit se va permite transportul unui singur pasager per compartiment, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii.

„Este interzisă introducerea vagoanele de tip restaurant în componenţa garniturilor. Pentru toaletele din vagoane este obligatorie asigurarea apei curente, săpun lichid şi dezinfectant de mâini”, prevede setul de măsuri propus.

Pentru transportul de persoane cu metroul pe reţeaua de căi ferate subterane şi supraterane – se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât pentru transportul în picioare cât şi pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze distanţa de minim un metru între pasageri.

De asemenea, accesul în staţiile de metrou se va realiza în mod controlat, astfel încât pe peroanele de aşteptare pasagerii să poată păstra distanţa de minim un metru între ei.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu