MEDICAMENTE – Trafic cu capsule antivirale la frontiera cu Ucraina (VIDEO)

În Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat recent un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 46 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Ucraina. Potrivit ITPF Sighetu Marmației, existând suspiciuni cu privire la marfa transportată, polițiștii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat un control amănunțit asupra microbuzului, persoanei și bagajelor.

Nu mare le-a fost mirarea oamenilor legii când în plafonul mijlocului de transport a fost descoperită ascunsă, în vederea sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 350 de cutii ce conţineau 7.000 de capsule antivirale de proveniență ucraineană, medicamente pentru care bărbatul nu deţinea documentele legale pentru transport sau import.

Medicamentele în valoare totală de 17.500 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat contravențional de către reprezentanții Biroului Vamal Siret cu amendă în valoare de 4.000 de lei.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu