Membri ai CSM critică declaraţiile lui Orban: Afirmaţii foarte grave; derapaj grav

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat joi Inspecţia Judiciară pentru apărarea independenţei puterii judecătoreşti, după ce premierul Ludovic Orban i-a îndemnat pe magistraţi “să judece cu mai multă atenţie”, referindu-se la decizia Curţii de Apel Bucureşti de suspendare a aplicării HG de reorganizare a Ministerului Finanţelor, informează AGERPRES.

În cadrul şedinţei de joi a Secţiei pentru judecători a CSM, doi membri ai Consiliului au criticat dur declaraţiile lui Orban.

“Nu am înţeles. Cum adică cu mai multă atenţie? Afirmaţii foarte grave. Dacă era o hotărâre definitivă pot să accepţi că pot fi făcute critici, însă este un litigiu în curs de soluţionare, chiar dacă este numai o suspendare. Ce să înţelegem, că domnul premier îşi doreşte ca nicio măsură de acest gen luată în cadrul ministerelor să nu poată fi supusă controlului judecătoresc? Sau ce putem înţelege? Că numai ministerele şi miniştrii lucrează în baza legii? Nu ştiu ce este în dosar, nu ştiu nici cine este judecător, însă aceste afirmaţii mi se par foarte grave. Este vorba despre judecători şi de aceea am ridicat această problemă. Vă solicit să punem în discuţie suplimentarea ordinii de zi cu această problemă. Cred că ne putem pronunţa chiar în şedinţa de azi, mergând pe bunele practici şi putem hotărî pe loc, fără a ne mai interpreta Inspecţia Judiciară. Cred că putem hotărî noi dacă este firesc ca un premier să vorbească astfel despre un litigiu aflat pe rolul instanţei”, a declarat judecătoarea Gabriela Baltag.

Preşedintele CSM, Nicoleta-Margareta Ţînţ, a anunţat că a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu declaraţiile lui Orban.

“De aseară, de când au apărut în spaţiul public afirmaţiile premierului, am solicitat transcriptul acestora şi, de dimineaţă, toate materialele care au apărut pe presă, împreună cu transcriptul, le-am transmis Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări”, a spus preşedintele CSM.

Un alt membru CSM a spus că declaraţia lui Orban este un “derapaj grav, pentru că premierul României a ajuns să dea indicaţii judecătorilor, spunându-le ce ar trebui sau nu să facă”.

De cealaltă parte, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a luat apărarea lui Orban, susţinând că afirmaţiile acestuia nu au pus în discuţie independenţa judecătorilor.

Mai mult, Predoiu consideră că interpretările date de cei doi membri CSM sunt “extrapolate” şi “eronate”.

“Guvernul României, nici în ansamblul său, nici vreunul din membrii săi, inclusiv primul-ministru, niciodată nu a pus în discuţie independenţa puterii judecătoreşti în nicio declaraţie, nici măcar această declaraţie, care este criticată. Această declaraţie a fost interpretată de colegele noastre în acest sens. După părerea mea, este o interpretare mult extrapolată şi eronată. Primul-ministru şi-a manifestat nemulţumirea faţă de rezultatul unei anumite decizii care priveşte în mod direct Ministerul Finanţelor Publice. Înainte de a fi prim-ministru, este cetăţean şi ca orice cetăţean are dreptul la o opinie, exprimată în spaţiul public. Pot să vă spun că sunt zeci de cetăţeni care trimit Ministerului Justiţiei memorii şi plângeri, în care sunt criticate deciziile puterii judecătoreşti. Dacă veţi considera că o astfel de declaraţie încalcă independenţa puterii judecătoreşti, atunci trebuie să le consideraţi şi pe cele câteva zeci care vin lunar la Ministerul Justiţiei. Chiar şi textual dacă veţi interpreta, declaraţia se referă doar la doleanţa ca toate cauzele să se judece cu atenţie. Nu este nimic rău în acest lucru”, a explicat Predoiu.

De asemenea, judecătorul Bogdan Mateescu a remarcat faptul că în acest caz membrii CSM s-au sesizat imediat, în timp ce la alte declaraţii, cum ar fi aceea în care judecătorii au fost făcuţi “şobolani”, Consiliul a intervenit şi după opt luni.

După deliberări, membrii Secţiei pentru judecători au decis să pună această chestiune pe ordinea de zi, însă a fost amânată o decizie până la primirea unui raport de la Inspecţia Judiciară.

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri, după ce Curtea de Apel Bucureşti a suspendat hotărârea de guvern privind reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice, că îi îndeamnă pe magistraţi “să judece cu mai multă atenţie”.

“Este vorba despre o suspendare care este decisă până la judecarea de fond. Sigur că nu pot să nu îmi pun întrebări ce treabă există în această procedură. Eu cred că managementul unui minister trebuie să îşi organizeze ministerul aşa cum consideră necesar. Nu suntem la primele astfel de decizii şi aici chiar îi îndemn pe judecători să judece cu mai multă atenţie, pentru că în elaborarea hotărârilor de guvern de organizare şi funcţionare ale ministerelor, ale autorităţilor administraţiei centrale, conducătorii acestor instituţii au posibilitatea legală de a-şi organiza activitatea în departamente, direcţii generale, aşa cum consideră ei că este bine. Dacă în felul ăsta se suspendă hotărâri de guvern privitor la reorganizarea unor ministere, reforma în administraţie va fi întârziată, pentru că cine ştie când se va ajunge la judecarea pe fond, iar suspendarea unui act normativ, mă rog a prevederilor legate de Direcţia Juridică, nu mi se pare corectă”, a afirmat Orban.

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au suspendat, miercuri, hotărârea de guvern privind reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice, prin care era desfiinţată Direcţia Generală Juridică, care era înlocuită cu două noi structuri.

Judecătorii au admis o cerere depusă în instanţă de Ciprian Sebastian Badea, şeful Direcţiei Generale Juridice din cadrul Ministerului de Finanţe.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2