Merkel se opune in continuare propunerilor lui Macron privind zona euro

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general

Cancelarul german Angela Merkel a declarat duminica, la postul de televiziune ARD, ca se opune uneia dintre ideile majore de reformare a zonei euro lansate de presedintele francez Emmanuel Macron, ce prevede dotarea acesteia cu un important buget de investitii, transmite AFP, informeaza AGERPRES.

‘Nu spun ca nu se va obtine nimic din ceea ce vrea’, a afirmat Angela Merkel la televiziunea germana, mentionand ca presedintele francez a facut propuneri ‘despre care stie de multa vreme ca nu sunt cele bune, in opinia mea’.

Cancelarul german a insistat in special asupra ideii lui Macron ‘de a se investi 1 sau 2% din PIB din zona euro’, ceea ce inseamna sute de miliarde de euro.

Intr-un interviu acordat acordat saptamana trecuta, dna Merkel a fost de acord cu un buget ‘limitat’ la cateva zeci de miliarde, in contextul in care Germania se teme in primul rand de o mutualizare a datoriilor statelor din zona euro.

Parisul si Berlinul incearca sa finalizeze, la consiliul de ministri franco-german din 19 iunie, propuneri comune de reformare a zonei euro, inaintea summitului european programat zece zile mai tarziu.

Ele raman ‘determinate’ sa gaseasca rapid un compromis privind reforma zonei euro, a declarat duminica pentru AFP o sursa guvernamentala franceza, dupa o intrevedere maraton a ministrilor lor de finante, desfasurata la Paris.

Referindu-se la un alt mare dosar de reforme in perspectiva summitului UE, cancelarul german a subliniat din nou necesitatea unei politici de azil comune si a impartirii poverii imigrantilor, avand in vedere invatamintele crizei din 2015, o pozitie respinsa de unele state, mai ales de cele central-europene.

‘Daca vrem sa actionam impreuna, atunci avem nevoie de un standard comun de azil si, daca vrem sa intarim libertatea de circulatie, atunci ne trebuie un sistem adevarat de paza a frontierelor’, a aratat Angela Merkel.

Cancelarul a subliniat ca reformele respective sunt esentiale, ‘chiar daca aceasta nu le convine unora dintre cei care au o frontiera externa a UE’.

‘Imi voi folosi toate fortele in aceasta directie, pentru ca, altfel, Europa este amenintata’, a adaugat sefa guvernului german.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *