Cercetatorii de la Universitatea Surrey din Marea Britanie au concluzionat ca mersul este benefic pentru reducerea severitatii simptomelor si imbunatatirea calitatii vietii pacientilor care sufera de cancer in stadiu avansat, conform unui material publicat de UPI.com, informeaza AGERPRES.
Oamenii de stiinta de la Surrey University impreuna cu o echipa de la Florence Nightingale Faculty of Nursing & Midwifery din cadrul King’s College din Londra au studiat impactul pe care il are mersul asupra gradului de severitate si al calitatii generale a vietii in randul pacientilor care au cancer in stadiu avansat.
In timpul studiului cei 42 de pacienti cu cancer au fost impartiti in doua grupuri: un grup a primit consiliere de la Macmillan Cancer fiind incurajati sa mearga cate 30 de minute intr-o zi timp de trei ori pe saptamana, iar celor din cel de-al doilea grup li s-a cerut sa isi urmeze programul obisnuit.
Rezultatele au aratat ca acei participanti la studiu care au fost incurajati sa faca miscare au aratat o imbunatatire a starii fizice, emotionale si psihologice comparativ cu cei din al doilea grup.
”Importanta exercitiului fizic in prevenirea recidivei cancerului si in gestionarea altor maladii cronice devine evidenta”, considera Emma Ream, profesor si director de cercetare la School of Health Sciences de la University of Surrey si co-autor al studiului.
”Rezultatele acestui studiu arata ca exercitiul fizic este benefic si oamenilor cu cancer in stadiu avansat. Oamenii care au cancer in forma avansata trebuie incurajati sa fie mai activi si sa introduca exercitii fizice in viata lor de zi cu zi pe cat este posibil”, a adaugat ea.
Studiul a fost publicat in numarul din februarie al revistei de specialitate BMJ Open.