METEO – Vremea în luna mai. Cât de cald va fi

Luna aprilie a fost o lună destul de răcoroasă, dar și ploioasă. Prognoza meteo pentru ultimele 14 zile ale lunii a fost făcută publică de către Administrația Națională de Meteorologie. Potrivit estimărilor meteo, în săptămâna care urmează valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile extracarpatice și local în cele vestice și centrale, iar în nord-vestul extrem va fi deficitar.

Pentru ultima săptămână a lunii aprilie meteorologii prognozează că temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare în sud-vestul țării, dar și ușor excedentare în extremitatea de sud-est, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Vremea în luna mai

Avem prognoza și pentru primele 14 zile ale lunii mai. Astfel, în săptămâna 01.05.2023 – 08.05.2023, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi excedentar în sud-vestul teritoriului, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval. Pentru ca în săptămâna 08.05.2023 – 15.05.2023 mediile valorilor termice să fie apropiate de cele specifice pentru
această săptămână, pe întreg teritoriul României. Vestea bună este că nu va ploua mai mult decât trebuie pentru perioada din an în care ne aflăm.

Marcel ȘERBAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu