ACTUALIZARE: Sâmbătă după-amiază, în uriașa sală Eleftheria din Nicosia (7.000 de locuri) s-a disputat prima manșă a 16-imilor de finală din EHF European Cup, dintre CS Minaur Baia Mare și Parnassos Strovolou (Cipru). Băimărenii s-au impus cu scorul de 28-25, iar mâine vor încerca să obțină calificarea în optimile de finală. La ce am văzut în primul meci, n-ar trebui să ratăm această oportunitate.
Per ansamblu, jocul a fost dominat de băieții antrenați de Adi Petrea și Alexandru Sabou, dar au existat destul de multe sincope, în special urmare a greșelilor de tehnică individuală sau a mingilor pierdute pe erori neforțate. Minaur a părut însă stăpână pe sine, a condus în cvasitotalitatea timpului de joc și a obținut o victorie destul de clară. Una “construită” în momentele în care a prins poarta sau apărarea și-a făcut treaba, am mers pe contraatac, unde s-a marcat de șase ori.
Echipa gazdă s-a străduit să facă un meci bun, a fost extrem de artăgoasă și a încercat să pună presiune pe arbitri, însă grecii s-au descurcat destul de bine.
Așteptăm meciul de mâine și o evoluție mai bună a băieților noștri, precum și calificarea în faza următoare. Manșa a doua va avea loc tot de la ora 17.00, iar Minaur va fi “gazdă”.
Minaur Baia Mare a revenit în Europa cu o victorie. Băieții de la Minaur au câștigat la trei goluri diferență în meciul cu Parnassos Strovolou, tabela s-a oprit la scorul de 25-28 (13-15).
Revenim cu mai multe detalii în curând.
FOTO minaur.ro