Ministerul Dezvoltării: Peste 1,9 miliarde de lei finanţare suplimentară pentru proiecte locale

Ministerul Dezvoltării anunţă alocarea a peste 1,9 miliarde de lei pentru finanţarea suplimentară a proiectelor derulate de peste 1.100 de autorităţi ale unităţilor administrativ-teritoriale (UAT).

„Peste 1,8 miliarde de lei au fost alocate suplimentar pentru 986 UAT-uri din toate judeţele ţării şi sectoarele Capitalei, care derulează proiecte finanţate prin PNDL 2. Totodată, pentru proiectele aflate în derulare, finanţate prin PNDL 1, 115 UAT-uri primesc o finanţare suplimentară în valoare totală de peste 47 milioane de lei”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării transmis, luni, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, proiectele comunităţilor locale, finanţate prin PNDL 1 şi 2, primesc finanţare suplimentară pentru acoperirea costurilor crescute ale materialelor de construcţii şi salariilor din domeniul construcţiilor, conform unor ordonanţe adoptate de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării.

„Ministerul Dezvoltării susţine investiţiile comunităţilor locale şi, prin această măsură, sprijinim dezvoltarea localităţilor. A fost nevoie de aceste fonduri suplimentare întrucât unele investiţii deja demarate puteau fi blocate, iar autorităţile locale, fără această finanţare suplimentară, erau nevoite să returneze fondurile deja cheltuite pentru construcţii. Pentru unele comune, cu buget modest, ar fi fost o povară semnificativă”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, citat în comunicat.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu