Ministerul Educaţiei – campanie împotriva violenţei din şcoli

Ministerul Educaţiei va derula campania „#Nusunteţisinguri. Împreună oprim violenţa din şcoli” în contextul cazurilor repetate de violenţă care au avut loc în ultima perioadă în unităţile de învăţământ din România, informează AGERPRES.

„‘Nu sunteţi singuri’ este mesajul pe care îl transmitem elevilor care au fost victime ale violenţei verbale, fizice sau psihologice, cărora trebuie să le fim alături şi să le protejăm drepturile. Este mesajul care vrem să ajungă la elevii care au avut derapaje comportamentale şi care au nevoie de consiliere imediată şi de monitorizare adecvată, pentru a ne asigura că au învăţat din greşeli şi că nu le vor mai repeta. Este mesajul adresat profesorilor, consilierilor şcolari şi directorilor care au misiunea de a informa elevii despre drepturile şi obligaţiile pe care le au, despre consecinţele faptelor ilegale şi să se asigure că şcolile sunt spaţii sigure în care violenţa este de netolerat. Este deviza pe care invităm să o preia şcolile, mediul ONG, asociaţiile de elevi şi de părinţi care să realizeze postări şi acţiuni prin care să susţină importanţa combaterii violenţei în mediul şcolar”, a transmis Ministerul Educaţiei, într-un comunicat remis joi AGERPRES.

Potrivit ministerului, este esenţial ca elevii care au dat dovadă de un comportament violent să beneficieze de consiliere adecvată, iar familia şi şcoala să depună toate eforturile, astfel încât manifestările violente să nu se mai repete.

Ministerul Educaţiei va populariza, prin intermediul reţelelor sociale, o serie de noţiuni elementare despre tipurile de violenţă, cyberbullying, utilizarea reţelelor de socializare, drepturile şi obligaţiile elevilor, rolul Centrelor Judeţene de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi al Poliţiei „Siguranţă Şcolară”.

Vineri, Ministerul Educaţiei a invitat la o dezbatere, în sistem videoconferinţă, reprezentanţii inspectoratelor şcolare şi ai Centrelor de Resurse şi Asistenţă Educaţională, pentru a discuta propuneri privind îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul prevenirii violenţei în mediul şcolar şi a implementării obiectivelor Planului Naţional Comun de Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic, precum şi posibilităţi de promovare şi de scalare a exemplelor de bune practici la nivelul unităţilor de învăţământ/judeţului. De asemenea, se urmăreşte identificarea unităţilor de învăţământ cu risc major de producere a actelor de violenţă.

Lunea viitoare, Ministerul Educaţiei a invitat partenerii de dialog social pentru a discuta despre campania demarată.

Împreună cu MAI, în baza Planului naţional comun de acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic, Ministerul Educaţiei va organiza sesiuni de lucru pentru a stabili un calendar de realizare a următoarelor acţiuni: activităţi de prevenire a consumului de droguri, activităţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale la nivelul unităţilor de învăţământ gimnazial, consilierea elevilor aflaţi în situaţii de risc în scopul reglării comportamentelor dezadaptative, instruirea cadrelor didactice, informări adresate Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

„Condamnăm în termenii cei mai fermi actele de violenţă din mediul şcolar. Este responsabilitatea tuturor factorilor implicaţi să întreprindă toate acţiunile prevăzute în măsurile concrete adoptate în ultimii ani în vederea prevenirii şi combaterii violenţei în şcoli, obiectivul în ansamblu fiind crearea unui mediu sigur şi armonios în şcoli, bazat pe respectarea persoanei, pe nediscriminare, motivarea pentru învăţare şi asigurarea stării de bine a elevilor”, a subliniat Ministerul Educaţiei.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu