Ministerul Justitiei: Cei 6 candidati la sefia DNA au indeplinit conditiile legale; vor sustine, luni si marti, interviurile

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Toti cei sase candidati inscrisi la selectia pentru ocuparea functiei de procuror-sef al DNA au fost declarati admisi si vor sustine luni si marti interviurile cu ministrul Justitiei, Tudorel Toader, anunta Ministerul Justitiei, informeaza AGERPRES.

Potrivit unui anunt postat pe site-ul MJ, toti candidatii au indeplinit conditiile legale, ei urmand sa sustina interviul dupa cum urmeaza: primii trei candidati admisi – in data de 3 septembrie, incepand cu ora 11,00, iar urmatorii trei – pe 4 septembrie, de la ora 8,30.

Primii care vor sustine interviul la sediul MJ sunt: Sorin Armeanu – prim-procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Vaslui, Andrei Bodean – procuror la DNA Constanta, Adina Florea – procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta, in prezent delegata la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta. Urmeaza pe 4 septembrie procurorul militar Nicolae Lupulescu, Gabriela Scutea – fost procuror general adjunct al Romaniei, Paula-Nicoleta Tanase – procuror la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Galati.

Rezultatele selectiei pentru sefia DNA vor fi anuntate public pe data de 6 septembrie.

“Propunerea/propunerile ministrului Justitiei va fi/vor fi inaintate Consiliului Superior al Magistraturii – Sectia pentru procurori, in vederea obtinerii avizului acestei institutii. Ulterior obtinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justitiei inainteaza propunerea presedintelui Romaniei in vederea numirii in functia de conducere. Calendarul aprobat va putea suferi modificari in functie de numarul procurorilor inscrisi”, mentiona MJ.

Pe 27 iulie, Ministerul Justitiei a anuntat ca au fost respinse cele patru candidaturi depuse pentru functia de procuror sef al DNA, urmand ca procedura de selectie sa fie reluata.

Cei patru candidati inscrisi atunci in cursa au fost Florentina Mirica – procuror-sef serviciu la Sectia de combatere a coruptiei din cadrul DNA, Cristian Lazar – procuror-sef adjunct la Sectia urmarire penala din cadrul Parchetului General, Marius Iacob – procuror-sef adjunct al DNA si Elena Grecu – procuror-sef serviciu in structura centrala a DNA.

Functia de procuror-sef al DNA a devenit vacanta dupa ce Laura Codruta Kovesi a fost revocata printr-un decret emis pe 9 iulie de presedintele Klaus Iohannis, care a pus in aplicare o decizie a Curtii Constitutionale.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2