Ministerul Sănătăţii: Peste 400 de litri de dezinfectanţi, retraşi din unităţile sanitare în decurs de 14 luni

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Peste 400 de litri de dezinfectanţi de mâini şi de suprafeţe au fost retraşi din unităţile sanitare în perioada martie 2020 – mai 2021, informează Ministerul Sănătăţii prin intermediul unui comunicat, transmite AGERPRES.

“Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a cerut Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii să solicite direcţiilor de sănătate publică să precizeze cantităţile de dezinfectanţi de mâini şi de suprafeţe retrase din unităţile sanitare pentru perioada martie 2020 – mai 2021. (…) Din cantitatea totală de 24.144 litri şi 467 kg retrase de la utilizare, 409,7 litri au fost retraşi de la utilizare din unităţi sanitare (1,7%)”, precizează sursa citată.

Potrivit Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, informaţiile centralizate până în prezent sunt următoarele:

* Bacău: Inspectorii sanitari din cadrul DSP Bacău au retras de la utilizare 245 de litri:
– 45 de litri de la Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău – Apesin Handactive F, Pliwa Decontamed, Desogen Aero – produse neavizate conform prevederilor Regulamentului nr. 528/2012 şi etichetare greşită;
– 200 de litri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău – Dezinfectant Efekt Bactisept – nu are arie de aplicare în unităţi sanitare.

Producătorii produselor biocide retrase de la utilizare:
– Apesin Handactive F – Germania;
– Pliwa Decontamed – Austria;
– Desogen Aero – România, judeţul Ilfov;
– Dezifectant Efekt Bactsept – România, judeţul Bacău.

* Ilfov: Inspectorii sanitari din cadrul DSP Ilfov au retras de la utilizare 1,2 litri:
– 1,2 litri de la Centrul de Îngrijiri Paliative “Sfânta Irina” – produs biocid Incidin Liquid (producător Germania) – deficienţe de etichetare.

* Neamţ: Inspectorii sanitari din cadrul DSP Neamţ au retras de la utilizare 2,5 litri:
– 2,5 litri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ – produs biocid Ecocid S (produs pentru igiena veterinară). Produsul biocid din Slovenia a fost folosit pentru dezinfecţie în tuneluri.

* Sălaj: Inspectorii sanitari din cadrul DSP Sălaj au retras de la utilizare 161 litri:
– 161 litri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău – produs biocid Bioxeco 5S – eticheta nu era tradusă în limba română şi nu avea toate elementele de identificate impuse de legislaţia naţională.

Produse biocide cu autorizaţie temporară emise de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”: Desogen Aero şi Dezifectant Efekt Bactisept.

Celelalte produse biocide au avize emise de Comisia Naţională pentru Produse Biocide, menţionează Ministerul Sănătăţii.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2