Ministrul Culturii: Există o problemă de specialişti în zona muzeală din România

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat sâmbătă că muzeele din România se confruntă cu “o problemă de specialişti”, una dintre variante pentru atragerea acestora fiind să fie remuneraţi din surse de finanţare externe, informează AGERPRES.

“În momentul de faţă, Muzeul Brukenthal are 127 de posturi în organigramă, din care doar 107 sunt ocupate Există şi o problemă de specialişti în zona muzeală din România şi din cauza discrepanţelor salariale dintre muzee şi biblioteci şi în zona artei spectacolului, o altă preocupare a mea. În acest moment (…) avem în vedere câteva variante şi cea mai eficientă, rapidă şi plauzibilă mi se pare accesarea de proiecte prin Unitatea de Management a Proiectului. Această unitate în general implementează proiecte din fonduri norvegiene sau din fonduri ale UE. Avem o procedură de plasare finanţată astfel deja în desfăşurare la Constanţa, deci există deja exemple în acest sens şi vom încerca discuţii la care să punem la masă, atât Unitatea de Management a Proiectului, cât şi conducerea Muzeului Brukenthal, pentru a implementa astfel de proiecte aici, pentru că e un patrimoniu uriaş şi doar urgentând lucrurile, ne vom putea apropia de finalizarea clasării patrimoniului de aici”, a spus ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Potrivit ministrului Culturii, cei mai căutaţi specialişti din domeniul muzeelor preferă colaborări cu instituţiile publice pe proiecte cu finanţare externă, pentru că aşa sunt mai bine remuneraţi.

“Se pot face angajări pe proiect. Dacă proiectul e pe o durată de trei ani, sunt angajaţi pe acel proiect şi inclusiv salarizarea este finanţată din sursele de finanţare ale proiectului, respectiv din fonduri externe. Şi atunci cred că asta este cea mai viabilă soluţie, pentru că atunci poţi plăti şi mai bine specialiştii şi în general, specialiştii în ziua de astăzi, mai ales cei foarte căutaţi, preferă astfel de colaborări, în care ei să poată să aibă o flexibilitate mai mare în a-şi desfăşura activitatea”, a precizat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1