Ministrul Economiei: Schemă de ajutor de stat de 300 de milioane de euro pentru industria prelucrătoare

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, după o vizită de lucru la COS Donalam, că industria prelucrătoare va beneficia de o schemă de ajutor de stat de 300 de milioane de euro în 2022 şi 2023, informează AGERPRES.

„Suma aprobată prin hotărâre de guvern este de 300 de milioane de euro, 150 de milioane în 2022, restul în 2023. Ne dorim ca această schemă să fie multianuală şi să avem un buget suplimentar începând cu 2023. Această schemă de ajutor de stat se adresează industriei prelucrătoare, vorbim de tot ce înseamnă prelucrarea materiilor prime, vorbim de industria farmaceutică, producţia de echipamente electrice, industria automotive, industria mobilei, industria textilă, sunt foarte multe sectoare.

Nu avem o sumă maximă, dar avem o sumă minimă, valoarea investiţiei trebuie să fie de minim 3 milioane de euro pentru a putea avea un impact semnificativ în dezvoltarea capacităţilor de producţie. În criteriile pe care le vom aplica pentru companiile câştigătoare promovăm preluarea de companii care sunt în insolvenţă sau sunt închise, promovăm zonele defavorizate care sunt incluse în Programul Operaţional ‘Tranziţie justă’ şi promovăm crearea de plus valoare”, a spus Florin Spătaru.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu