Ministrul Economiei: „Suntem în criză economică, dar este suprapusă peste o criză sanitară”

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, afirmă că în momentul de faţă ne aflăm într-o criză economică suprapusă peste criza sanitară, dar că nu se aşteaptă să urmeze “o criză imensă”, relatează stirileprotv.ro.

“Suntem în criză economică, dar suntem într-o criză care este suprapusă peste o criză sanitară. Nu aş spune că urmează o criză imensă, este o criză economică suprapusă peste criza sanitară”, a declarat ministrul Energiei vineri, într-o conferinţă de presă desfăşurată în localitatea argeşeană Bascov, transmite Agerpres.

El a precizat, răspunzând unei întrebări, că întreprinderile mici şi mijlocii vor beneficia în continuare de susţinere.

“Aţi văzut primul pas pe care l-am făcut vizavi de întreprinderile mici şi mijlocii, de capitalul autohton, cu acel miliard de euro pe care dorim să-l introducem în economie până pe 31 decembrie. Lucrăm în momentul de faţă la direcţiile strategice şi suntem în negocieri foarte clare cu Comisia Europeană pentru Planul naţional de rezilienţă, practic vorbim de alte 30 de miliarde de euro (…) şi ne batem la Comisia Europeană şi cred că vom obţine acceptul acesteia (…) ca din acest plan de rezilienţă să fie finanţat un capitol special pentru întreprinderi mici şi mijlocii”, a explicat ministrul Economiei.

Oficialul a afirmat, totodată, că îi încurajează pe întreprinzătorii români să-şi dezvolte afacerile inclusiv în afara graniţelor ţării.

″Încurajăm investiţiile străine în România, dar pe de altă parte (…) încurajez întreprinderile româneşti care vor să se ducă să investească ele în afară, la rândul lor, pentru că, de ce nu, putem şi vom putea să facem acest lucru sprijinind societăţile care doresc să se ducă să facă investiţii în altă parte”, a mai spus Virgil Popescu.

Ministrul Economiei a vizitat, vineri, Fabrica de Combustibil Nuclear de la Mioveni şi două întreprinderi private din comuna Bascov, urmând să se deplaseze şi la Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2