Ministrul Finanţelor: România va respecta angajamentele asumate de reducere a deficitului bugetar

România va respecta angajamentele asumate de reducere a deficitului bugetar, însă este nevoie de o strategie echilibrată la nivelul Uniunii Europene, care să ţină cont de continuarea măsurilor asumate de Guvern pentru accelerarea investiţiilor, a afirmat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, într-o întâlnire cu comisarul european pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn, informează AGERPRES.

Conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor, Adrian Câciu a discutat, marţi, cu delegaţia condusă de Johannes Hahn, despre principalele măsuri luate de România în ceea ce priveşte accelerarea atragerii fondurilor europene şi implementarea reformelor aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în contextul revizuirii Cadrului Financiar Multianual.

„România este stabilă din punct de vedere macroeconomic, lucru confirmat şi de Comisia Europeană, în Raportul de prognoză economică de primăvară, pe anul 2023, unde ţara noastră figurează cu cea mai mare creştere economică din regiune. Aceasta se datorează, în principal, premiselor create de buna absorbţie a fondurilor europene împreună cu implementarea reformelor din PNRR. Un alt avantaj îl constituie evoluţia pozitivă a pieţei muncii, trend înregistrat şi pe partea de bunuri şi servicii”, a precizat ministrul Finanţelor.

Un alt subiect de interes a fost revizuirea Cadrului Financiar Multianual, context în care Adrian Câciu a subliniat că aceasta trebuie să fie una ţintită, care să acopere problemele cele mai stringente ale Uniunii Europene, fără să afecteze alocările principalelor politici, cea de coeziune şi de politică agricolă comună, precum şi plafonul de resurse proprii.

Pe de altă parte, ministrul de Finanţe a apreciat flexibilizarea regulilor pe Pactul Fiscal, precizând că România se situează bine, la nivel european, în ceea ce priveşte nivelul datoriei publice, aflată în scădere şi estimată să ajungă la finalul anului 2023 la 47% din PIB.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu