Ministrul Mediului: În momentul de faţă, conform declaraţiilor părţii ucrainene, au fost oprite lucrările de dragare pe Bâstroe

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat că în momentul de faţă, conform declaraţiilor părţii ucrainene, au fost oprite lucrările de dragare pe canalul Bâstroe, informează AGERPRES.

„Partea ucraineană a suspendat toate lucrările de dragare şi pe cele de adâncire, dacă au fost, şi pe cele de întreţinere. Deci, în momentul de faţă, conform declaraţiilor părţii ucrainene, declaraţii şi decizii asumate, inclusiv în faţa Comisiei Europene, au fost oprite toate lucrările de dragare, a declarat marţi ministrul la Camera Deputaţilor, după ce a participat la o şedinţă a Comisiei de mediu.

El a adăugat că nu a vorbit până acum cu miniştrii Bogdan Aurescu şi Sorin Grindeanu, cu care va lua legătura în cursul zilei de marţi.

„Din câte ştiu, încă nu avem acordul scris. Sunt pregătite (navele – n.r.), am făcut şi teste la aparatură, (…), echipajul este pregătit, nava este pregătită. După măsurători se face un studiu de debit, care se generează printr-un sistem informatic complex. Studiul de debit ne poate arăta care sunt vulnerabilităţile pe termen mediu şi lung pe cele două braţe, în primul rând braţul Chilia şi braţul Tulcea, şi în cazul în care sunt probleme în urma acelor măsurători, cu siguranţă trebuie să impunem măsuri de nedragare şi deversare ca natura să-şi revină. Asemenea soluţii au fost propuse şi implementate inclusiv pe braţul Chilia, asemenea fenomene naturale au fost constatate şi de noi cu ocazia celor 14 puncte măsurate (…), unde se văd în mai multe zone aluviuni, dar natura îşi revine”.

Ministrul Mediului a dat asigurări că „soluţii sunt”, cel mai important lucru fiind protejarea Deltei Dunării.

„Cu siguranţă cu partea ucraineană vom găsi o soluţie bună, de compromis, care va proteja Delta. Pentru noi cel mai important lucru este ca nicio lucrare de anvergură să nu afecteze debitele şi să nu pună în pericol ecosistemul din Deltă. Nu discutăm în momentul de faţă de despăgubiri, pentru că nu avem rezultatele. În momentul în care o să avem rezultatele şi studiul de debit, atunci putem să discutăm şi despre detalii”, a transmis ministrul Tanczos Barna.

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole