Ministrul Muncii: Numarul dosarelor de recalculare a pensiilor a scazut la jumatate, in ultimele doua saptamani

PNL

Numarul dosarelor de recalculare a pensiilor a scazut la jumatate, in ultimele doua saptamani, de la 14.452 la 8.767, iar 20% provin din Bucuresti, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, Violeta Alexandru, ministrul Muncii si Protectiei Sociale, informeaza AGERPRES.

“La doua saptamani de la prima situatie pe care am cerut-o Casei Nationale de Pensii cu privire la cauzele intarzierii in recalcularea dosarelor de pensii, o situatie semnalata de sute, mii de pensionari, rezultatele acestui demers arata ca numarul a scazut la jumatate. Situatia mi-a fost prezentata detaliat fata de primul moment al evaluarii pe care am facut-o si mi-a aratat ca, fata de 14.452 de dosare cu termene mult depasite fata de cele 45 de zile prevazute in lege, am ajuns astazi la 8.767. Ceea ce va arata ca ne apropiem de jumatatea numarului total de pensii intarziate in recalculare. Subliniez faptul ca observ o atitudine in general cooperanta din partea directorilor Caselor locale de pensii”, a spus Alexandru.

Ministrul de resort a sustinut, totodata, 43% din totalul dosarelor de recalculare a pensiilor care au intarzieri se gasesc in Alba Iulia, iar 20% in Bucuresti.

“Cu toate acestea, constat ca persista o problema serioasa in Alba Iulia, unde exista 43% din numarul de 8.767 de dosare restante la recalcularea pensiei. Avem o situatie delicata care treneaza de cinci ani de zile, de cand o parte dintre angajati au fost implicati intr-o serie de activitati suspecte de coruptie. Situatia nu au fost rezolvata in acesti cinci ani, desi se cunoasteau problemele din Alba. Imi atrage atentia si situatia in continuare serioasa de la nivelul Bucurestiului, unde se gaseste 20% din cifra reprezentand restante. Aici, constat pe baza mesajelor pe care le primesc de la pensionari ca avem, per ansamblu, o problema de management la nivelul Caselor locale de pensii din sectoare si la nivelul celei din Ilfov. Aceasta va fi a doua mea mare prioritate, separat de Casa de la Alba”, a mentionat Violeta Alexandru.

Aceasta a adaugat ca intarzierile existente la dosarele de recalculare a pensiilor a fost o strategie deliberata din partea fostei guvernari “tocmai pentru ca urmeaza sa fie implicatii financiare pe care PSD nu a dorit sa si le asume”.

“Faptul ca am cerut respectarea termenului legal si ca m-am implicat personal pentru a cere periodic situatii privind modul in care se lucreaza si modul in care se recupereaza intarzierile despre care v-am vorbit in aceste saptamani, mi-a ridicat urmatoarea situatie, pe care o voi prezenta astazi in sedinta de Guvern. Este vorba despre generarea, prin incheierea dosarelor de recalculare, a nevoii de a primi fonduri suplimentare in vederea acoperirii acestor costuri. Inclin sa cred ca problema, fiind cunoscuta de mai multa vreme, pentru ca sunt dosare intarziate de jumatate de an, de trei sferturi de ani, de peste un an, a fost o strategie deliberata de a se prelungi perioada finalizarii recalcularii pensiilor, tocmai pentru ca urmeaza sa fie implicatii financiare pe care PSD nu a dorit sa si le asume. As vrea sa asigur toate aceste persoane ca, in urma procesului de recalculare, vor primi sumele la care au dreptul si ca le voi reprezenta interesele legitime in sedinta de Guvern de astazi pentru a putea suplimenta bugetul Casei Nationale in vederea trimiterii banilor pe care just ii merita pensionarii care au facut obiectul dosarelor de recalculare. Lucrurile merg in directia buna, dar inca suntem departe”, a subliniat ministrul.

La jumatatea lunii noiembrie, Ministerul Muncii anunta ca 45.252 de dosare de recalculare a pensiilor sunt intarziate “unele si pana la 6 luni”.

“Problemele privind recalcularea pensiilor, dar si posibile solutii, discutate de ministrul Muncii si Protectiei Sociale cu directorii executivi ai caselor teritoriale de pensii. 45.252 de dosare de recalculare a pensiilor sunt intarziate conform statisticii Casei Nationale de Pensii Publice la nivelul lunii septembrie. Dintre acestea, unele ajung si pana la 6 luni de intarziere, iar media intarzierilor este intre 1 si 3 luni”, se mentiona intr-un comunicat al ministerul de resort.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2