Ministrul Pop: Profesorii nu vor primi la prima rectificare sumele aferente sentintelor; incercam in noiembrie

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general

Ministrul Educatiei, Liviu Pop, a declarat luni, la Focsani, ca salariatii din sistemul de invatamant nu vor primi la rectificarea bugetara din septembrie plata drepturilor banesti obtinute in urma sentintelor judecatoresti, el adaugand ca se va incerca alocarea unor bani la rectificarea din noiembrie, insa nu se va putea achita toata suma, ridicata la circa 700 de milioane la nivel national, informeaza AGERPRES.

“Am discutat si acest aspect, la prima rectificare cu siguranta nu vor primi aceste sume, stiu si liderii nationali (sindicali — n.red.) pentru ca vrem sa fim cinstiti cu ei, incercam in noiembrie sa platim o parte din ele”, a afirmat ministrul Pop, intr-o declaratie de presa sustinuta dupa o intalnire la Inspectoratul Scolar General (ISJ) Vrancea.

De asemenea, el a aratat ca nu poate anticipa in acest moment cat vor primi dascalii din sumele datorate de stat.

“Nu stim care vor fi sumele, nu depinde numai de Ministerul Educatiei, sunt niste lucruri care trebuie reglate la nivel national vizavi de unele situatii create in judete cu plata acestor sentinte. Dar avem in grafic plata acestora doar dupa luna noiembrie, daca putem sa facem.

Nu stiu daca toata suma, am inteles ca este o suma destul de mare, vreo 700 de milioane de lei la nivelul sistemului national de invatamant si trebuie sa vedem cum arata executia bugetara in trimestrul trei, astfel incat la ultima rectificare de anul acesta sa alocam niste sume pentru plata sentintelor si dobanzilor pentru ca merita colegii nostri sa isi primeasca toate restantele si imi doresc si eu sa fac acest lucru alaturi de colegii mei din Guvern”, a argumentat ministrul Educatiei.

Totodata, ministrul Pop a aratat ca in discutiile avute cu reprezentantii din invatamantul judetului Vrancea a tinut si sa clarifice temerea sindicalistilor din domeniu ca li se vor diminua salariile de la 1 ianuarie 2018.

“Au fost (discutate — n.red.) unele probleme generale, altele particulare. Cele generale zic ca le-am clarificat: temerea colegilor din sindicat ca se vor diminua salariile de la 1 ianuarie 2018, prin noul calcul al salariilor, ceea ce este fals. Se stie clar ca prin noua lege a salarizarii unitare si cu toate contributiile reduse la angajator toti au de castigat, nu pierde nimeni, adica discutam de contributii de aproape 40% pe care le scadem la 35%, iar impozitul de la 16% la 0% sau 10%”, a mai afirmat ministrul Educatiei.

Sumele asteptate de cadrele didactice trebuie platite in urma sentintelor judecatoresti prin care dascalii au primit aceste drepturi aferente taierilor de 25% din salarii efectuate in 2010. Alte doua transe reprezentand plata acestor drepturi au fost efectuate catre dascali in anii 2015 si 2016.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *