Mircea Dolha: „Vasile Vlasin se afla intr-un con de umbra si vrea sa iasa in fata”

Proiectul de hotarare depus de consilierul local Vasile Vlasin, care solicita revocarea hotararii de Consiliu Local ce restrictioneaza functionarea localurilor baimarene pe timp de noapte, in ceea ce priveste organizarea de nunti, botezuri sau alte mese festive, a starnit reactii din partea altor alesi locali.

Mircea Dolha, initiatorul proiectului de hotarare prin care de la 1 ianuarie 2010 intre orele 11 noaptea si 7 dimineata aceste mese festive sunt prohibite, spune ca Vasile Vlasin nu face altceva decat sa iasa in fata cu astfel de proiecte lipsite de sansa, pentru a depasi faza conului de umbra in care se afla de mai multi ani.

„Vasile Vlasin a avut aceasta initiative pentru ca in ultimii ani se afla intr-un con de umbra si vrea sa iasa in fata. Insa veniturile Municipalitatii sau ale patronatului industriei alimentatiei publice nu cred ca au avut de suferit. Daca ii tratam pe toti in mod egal, atunci toti se supun.

Daca alesii locali vor considera ca acum ne jucam de-a hotararea, acum e, acum nu e, si o revoca, o sa o respect. Dar sansele sunt minime de a revoca hotararea de Consiliu Local. Alaturi de alte municipii din zona, cum ar fi Oradea sau Cluj, cred ca putem fi un oras care sa ne respectam. Nu mai vorbesc de orasele din alte tari”, a declarat Dolha.

Viceprimarul baimarean continua sa creada ca reglementarea actuala este una buna, avand in vedere numarul mare de reclamatii depuse din partea baimarenilor deranjati de zgomotul nocturn produs de organizarea nuntilor in municipiu.

„Initiativa pe care am avut-o este una buna pentru ca au fost foarte multe persoane care nu se puteau odihni din cauza ca in apropiere existau localuri care organizau nunti. Nu am nimic impotriva nuntilor, dar cred ca a venit momentul ca in Baia Mare sa ne respectam unii pe altii. Nu putem face altora un rau, simtindu-ne noi bine”, a mai spus Dolha.

Ciprian DRAGOS

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu