Misiune pentru viaţă! Jandarmii maramureșeni donează sânge 

Solidaritatea oamenilor se vede şi prin fapte iar jandarmii maramureșeni s-au alăturat campaniei de donare de sânge ,,Donează sânge! Salvează o viață!” desfășurată la nivel național de către Patriarhia Romană în parteneriat cu Jandarmeria Română.

În zilele de 10 și 11 noiembrie, jandarmii și-au îndreptat pașii spre Centrul de Transfuzie Sanguină din Baia Mare, cei mai mulți dintre colegii noștri nu participă pentru prima oară la o astfel de activitate.

”Prin acest gest vrem să dăm dovadă de solidaritate faţă oamenii aflați în suferinţă, pentru care o picătură de sânge reprezintă viață, iar prin efortul comun putem aduce speranță și încredere celor a căror viață depinde de un gest atât de simplu.

Mulțumim colegilor care și-au arătat disponibilitatea pentru a se implica în această inițiativă onorabilă și dorim să lansăm o invitație cetățenilor, să oferim împreună un suport pentru sănătatea celor aflați in suferință, să donăm sânge și să salvăm cât mai multe vieți. Haideți să fim alături de aproapele nostru aflat în nevoie, să donăm sânge și să salvăm cât mai multe vieți!”, transmite IJJ Maramureș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu