Încă un termen în dosarul de corupţie al primarului Cătălin Cherecheş. Spre deosebire de completele de judecată anterioare, care au aşteptat ani la rând ca martori precum Liviu Bala, de exemplu, să îşi facă vreme să treacă pe la Tribunalul Cluj, cel actual pare decis a da o soluţie cât mai rapidă. Pentru termenul de luni, 29 iunie (al treilea în această lună), judecătorul a solicitat citarea a zece martori: Czigler Erika Gabriela, ora 12; Somay Annamaria, ora 12; Creţ Florin Nicolae, ora 9; Viman Vasile, ora 9; Codoban Claudiu, ora 10; Darida Gheorghe Florin, ora 10; Tocaciu Ştefan Mircea, ora 10,30; Corui Vasile Mihai, ora 10,30; Toma Dorin, ora 11; Sabou Hruban Antonela Meda, ora 11.
Evident, nu toţi s-au prezentat, invocând diverse motive. Totuşi, în instanţă au ajuns două dintre persoanele care, în cursul anului 2017, după declaraţiile date în această speţă, s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infracţiunilor de favorizarea infractorului şi mărturie mincinoasă. Erika Czigler, recompensată cu un post la casieria Vital, după declaraţiile date în dosar, precum şi Annamaria Somay, angajata eMaramureş responsabilă cu promovarea cultului personalităţii primarului Cătălin Cherecheş, după ce acesta din urmă a achiziţionat trustul, în 2013, au fost audiate în cursul dimineţii de luni.
Erika Czigler, trimisă în judecată pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă (proces aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj), nu a adus nimic nou sau relevant în dosarul „mitei de la primărie”, declaraţia sa prezentând doar aspecte lipsite de importanţă în cauză. În ceea ce priveşte cealaltă declaraţie, Annamaria Somay nu s-a sfiit să îşi arate din nou profunda admiraţie pe care o are faţă de Cătălin Cherecheş, dar şi dispreţul vizavi de Cristian Şpan, martorul denunţător. Pe tot parcursul declaraţiei, Somay se victimizează, crează scenarii raportate la ameninţări, presiuni mediatice, presiuni ale DNA la adresa sa şi alte bazaconii puţin credibile pentru un complet de judecată care ştie foarte bine cum fosta angajată a trustului eMaramureş a executat necondiţionat, ani la rând, ordinele primarului Cătălin Cherecheş.
Din informaţiile pe care le deţinem, în cauză au mai dat declaraţii Florin Creţ, secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, care a trecut prin biroul primarului Cherecheş, imediat după ce edilul a luat banii primiţi şpagă, în 2016, achitându-i lui Florin Creţ, din banii respectivi, suma de 5 mii lei, parte a unui contract de publicitate încheiat între primar şi Glasul Maramureşului. Tot în instanţă s-a prezentat şi Antonela Meda Sabou-Hruban, cadru didactic la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny, din a cărei declaraţie nu putem să nu remarcăm următoarea frază: „Am relaţii de amiciţie cu inculpatul, dar nu am relaţii de prietenie”. E drept că educaţia fizică, materie pe care Sabou o predă, nu ne-ar îndreptăţi să credem că stăpâneşte prea bine limba română, dar să faci în faţa instanţei fine diferenţe semantice între sinonimele amiciţie şi prietenie arată că nu prezinţi deloc credibilitate în ceea ce afirmi.
Vom reveni cu detalii privind declaraţia dată de Somay. Ne vom rezuma la o numi declaraţie şi nu „scurgere de informaţii în mediul public”.
Ciprian DRAGOŞ
La mulți ani Kake!