MoMA, celebrul muzeu de artă modernă din New York a anunţat că îşi redeschide porţile pe 27 august

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

După Met şi Whitney Museum, MoMA, celebrul muzeu de artă modernă din New York, a anunţat luni că îşi redeschide porţile pe 27 august, dovadă că New York-ul revine la viaţă după cinci luni în care activitatea a fost paralizată ca urmare a pandemiei de coronavirus, informează AFP, titrat de Agerpres.

Muzeul, care a mai fost închis timp de patru luni în 2019 pentru o vastă renovare, a transmis într-un comunicat că va deschide începând din 21 august procedura de rezervare online, care se face în fiecare vineri pentru săptămâna următoare.

În prima lună accesul în muzeu va fi gratuit.

Capacitatea de primire a vizitatorilor va fi limitată, conform directivelor anunţate vineri de guvernatorul statului New York. Acesta din urmă a indicat săptămâna trecută că muzeele şi galeriile de artă se vor putea redeschide începând din 24 august, cu intrări eşalonate şi o capacitate de primire limitată la 25%. În urma acestui anunţ, The Met şi Whitney Museum şi-au anunţat redeschiderea pe 29 august, respectiv 3 septembrie.

Autorităţile din New York au adoptat o strategie extrem de prudentă de ridicare a restricţiilor, după ce epidemia a alungat turiştii şi a golit cartierele de afaceri din Manhattan.

După ce 23.600 de decese au fost înregistrate doar în oraşul New York, cu precădere în lunile martie-aprilie, statul New York şi guvernatorul său, Andrew Cuomo, se descriu în prezent drept un model de bună gestionare a epidemiei. Rata de contaminare din New York a fost luni de 0,71%, cea mai mică înregistrată în Statele Unite, potrivit lui Cuomo.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2