Namibia: 11 rinoceri negri, braconaţi în ultimele două săptămâni într-un parc naţional

Unsprezece exemplare de rinocer negru au fost braconate în luna iunie în Parcul Naţional Etosha din Namibia, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, Pădurilor şi Turismului din această ţară, Romeo Muyunda, informează agenţia Xinhua, transmite AGERPRES.

Potrivit cercetărilor, carcasele cu corn au între trei săptămâni şi mai mult, a precizat Muyunda într-un comunicat.

„Acest lucru este regretabil şi un indiciu puternic că lupta împotriva braconajului nu s-a încheiat”, a spus el, adăugând că ministerul şi forţele de ordine vor intensifica măsurile de protecţie a faunei sălbatice şi intervenţiile pentru aplicarea legii, inclusiv prin patrule, pază şi colectarea de informaţii.

Muyunda a declarat că încă nu au fost efectuate arestări în urma recentei descoperiri a carcaselor, ancheta fiind în curs.

Până în prezent, un total de 22 de rinoceri au fost braconaţi în acest an, a adăugat oficialul.

Namibia găzduieşte aproape jumătate din populaţia mondială de rinoceri negri, cei mai mulţi dintre aceştia fiind în Parcul Naţional Etosha.

Parcul are, de asemenea, cea mai mare populaţie de rinocer negru din lume care a supravieţuit pe terenuri comunale.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu