Natalia Intotero: Fiecare roman de pretutindeni este ambasadorul Romaniei

PNL

Fiecare roman este ambasadorul tarii sale, iar cei care locuiesc in comunitatile istorice de peste granita este bine sa-si cunoasca originile poporului din care provin, a declarat sambata, la Deva, ministrul Romanilor de Pretutindeni, Natalia Intotero, in cadrul unei intalniri pe care a avut-o cu o delegatie formata din 50 de etnici romani care traiesc in comunitatile istorice din Ungaria, informeaza AGERPRES.

“Cred ca fiecare roman de pretutindeni, fie ca vorbim de fratii nostri din comunitatile istorice, fie ca vorbim despre cei plecati in diaspora de mobilitate, este un ambasador al Romaniei. In special pentru romanii din comunitatile istorice e foarte bine ca acestia sa-si cunoasca mai bine originile, sa cunoasca mai bine tara-mama, sa aiba posibilitatea de a socializa, dar si de a interactiona cu autoritatile prin intermediul acestor intalniri. Cred eu ca acestia pot sa beneficieze de mai mult sprijin, de mai multa implicare din partea noastra, a tuturor”, a spus ministrul Natalia Intotero.

Grupul a fost primit sambata de conducerea Consiliului Judetean Hunedoara, prilej cu care reprezentantii Liceului si Scolii generale “Nicolae Balcescu” din Gyula au fost anuntati ca Biblioteca Judeteana Hunedoara-Deva va face in acest an o donatie importanta de carte romaneasca pentru biblioteca unitatii de invatamant de acolo.

“Este inaltator (…) pentru noi si foarte util ca sa cunoastem cat mai mult din valorile poporului din care ne tragem. Aceasta este si filosofia noastra: ca si tinerii nostri sa cunoasca tot mai mult, pentru ca prin aceasta se poate intari sentimentul de apartenenta la neamul din care ne tragem. Sigur, sa intarim si pozitia limbii romane in comunitatea noastra, pentru ca limba este o marca etnica foarte importanta”, a declarat, cu acest prilej, directoarea liceului din Gyula, Maria Gurzau Czegledi.

Ea a multumit autoritatilor romane pentru faptul ca tinerii de etnie romana din Ungaria pot studia sau veni in tabere in Romania.

Vizita oaspetilor din Ungaria se inscrie in proiectul Ministerului pentru Romanii de Pretutindeni (MRP) intitulat ‘Descopera si Cunoaste Romania’, delegatia care a vizitat judetul Hunedoara fiind formata din romani care traiesc in zona orasului Gyula, printre ei numarandu-se oameni de cultura, profesori, preoti si jurnalisti.

Acestia au avut posibilitatea sa vada, vineri si sambata, Muzeul Aurului din Brad, Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane Deva, Manastirea Prislop, Castelul Corvinilor si cetatea dacica Sarmizegetusa Regia. De asemenea, sambata, in programul vizitei a fost inclusa o intalnire cu episcopul Devei si Hunedoarei, Gurie.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2