Nationalismul extremist… care ne altereaza viata!

In mod inexplicabil, timp de 30 de ani nu am putut sa obtin un pasaport, singurele mele iesiri din tara, inainte de 1989, fiind posibile doar prin grupuri organizate, in vizita la marele prieten din Rasarit. Am vizitat Chisinaul, Odesa, Moscova, Ivanovo si alte cateva orase sovietice, in care am constatat ca rusii traiau mai bine decat noi, in magazinele se gaseau aproape de toate si ca valorificand doua perechi de bocanci Clujana puteai sa aduci 10 kg de cafea naturala, marfa de schimb pentru antibioticele necesare copiilor mei.

Abia dupa 1990, dupa niste cozi interminabile si umilitoare, am obtinut un pasaport cu care am putut sa trec vama de la Petea. Imi aduc aminte de prima trecere a frontierei, dupa 10 ore de asteptare. Am fost socat cand dupa drumurile sparte din tara si obercaitul prin satele intunecate, am dat de asfalt adevarat cu indicatoare reflectorizante, sosele marcate si localitati rurale unde functiona iluminatul public. Atunci am simtit o mandrie inexplicabila, dar si un sentiment de frustrare imens. Dar eram convins ca in doar cativa ani ii vom ajunge din urma pe unguri, vom avea si noi autostrazi, sosele rapide si tot ce tine de civilizatia reala. M-am inselat si azi trebuie sa recunosc ca am sperat degeaba.

De atunci am fost de mai multe ori in Ungaria, in concediu, cu afaceri, la team buildinguri. Dar in mod ciudat, sentimentul meu de apartenenta fata de natiunea vecina, extrem de puternic pentru mii de ardeleni, nu numai ca nu a crescut dar a si scazut in urma unor episoade memorabile. Am trait cateva momente jenante atat la vama cat si in diversele contacte avute. De la faptul ca Gyuri bacsi beat fiind, nu avea chef sa ma lase sa trec frontiera, pana la momentele umilitoare cand politistul de la rutiera imi spunea ca eu nu sunt maghiar ci “Mocskos, büdös oláh” (valah murdar si imputit). Din acest motiv, azi nu am pasaport maghiar, nu sunt cetatean al Ungariei si nici nu-mi doresc sa traiesc acolo.

Si totusi, nu vreau sa generalizez, majoritatea celor de dincolo sunt oameni de caracter si m-au inconjurat cu respect si toleranta, cu siguranta nu pentru nume sau origine.  In zona Debrecen mi-am regasit cateva neamuri care dincolo de faptul ca erau nostalgici pentru Ungaria Mare, erau oameni de treaba si nu odata in drumurile mele, simpli necunoscuti m-au ajutat sa-mi repar rabla cand am ramas in drum sau mi-au dat cativa litri de benzina sa ajung pana la granita. Nu poti judeca un popor dupa conducatorii care vremelnic reprezinta o tara, nici dupa cei care afisand o ura inexplicabila alimenteaza de ani de zile miscari iredentiste si secesioniste.

Nu scriu aceste randuri pentru a cauta explicatii sau motivatii. Nu sunt avocatul maghiarilor si nici procuror pentru tara al carui cetetan sunt. Dar m-am saturat de imensa mizerie morala care exista in spatiul public, de manipularea desantata care se face in media, dupa evenimente izolate precum cel de la recentul eveniment sportiv din Ungaria. Sportul trebuie sa fie o oportunitate care sa uneasca popoarele si nu sa le dezbine, asa este normal si asta promoveaza spiritul universal al olimpismului. Nu exista nici o scuza sa jignesti niste sportivi care isi apara sansa in mod corect, intr-o competitie a valorilor si nu intr-un razboi vocal, uneori cu nuante fratricide.

Cui foloseste sa umplem canalele de stiri, prima pagina din ziare si online-ul cu informatia de “exceptionala” importanta ca o handbalista romanca, al carui nume printr-o coincidenta ironica, face trimitere tocmai la natia maghiara, a fost agresata, fiind tinta “unui litru de urina în cap, zece monezi si trei brichete, iar 5.000 de fascisti, nazisti si ultrasi i-au strigat: «Du-te acasa tigan, animal, orfan!” . De ce nu au mers liderii de opinie pana la capat, sa spuna daca monedele aruncate erau eurocenti sau filleri, daca brichetele erau verzi sau personalizate cu tricolorul maghiar si…ce spune analiza urinei?

Mai urmeaza sa speculam ca din istoria Ungariei lipsesc 150 de ani, timp in care tara a fost sub ocupatie otomana, ca armata romana a fost de doua ori in Budapeste iar honvezii nu au ajuns niciodata la Bucuresti sau ca Antonescu era aliat si cu Horthy Miklós. De ce uitam ca zeci de sportivi romani au jucat in echipe maghiare, avem antrenori care s-au format acolo, ca Bella Karoly, celebrul antrenor al Nadiei, era maghiar transilvanean? Nu vreau sa neg emotia pe care am simtit-o vazand numele bunicului matern trecut pe monumentul ostasilor din Budapesta, zilele splendide petrecute la Tiszafüred sau alte locatii unde am petrecut timpul liber.

Pentru mine Ungaria inseamna si sapunul Amo cumparat de la turistii maghiari, pachetele de vegeta, guma de mestecat si “Baietii din strada Pall”, lucruri care mi-a marcat in mod fericit copilaria. Nu o sa pot uri o natie pentru niste huligani, nici sa neg o cultura pentru niste betivi habotnici. Dar asemenea lucruri nu trebuie sa se mai intample, exista legi si trebuie aplicate!

Celor care judeca subiectiv si invoca belicos razbunarea, le readuc aminte cuvintele lui Nelson Mandela, marele patriot si om de stat care spunea : “…O natiune nu ar trebui judecata dupa cei mai sus-pusi cetateni ai sai, ci dupa cei mai umili”….   

SOMOGYI Attila

Related posts

6 Comments

  1. maria

    Dupa ce au fost relatate in presa faptele întimplate într-o sala de sport, ar fi trebuit, probabil, sa fie aduse respectuoasa multumiri publicului local pentru că le-a bagat in seama, amical, pe jucatoarele “valahe” si le-a umplut de “respect”… Doar se spune că si in Sfinta Carte scrie ca după ce ai fost palmuit peste un obraz, crestineste este sa intorci si celalat obraz.

    Reply
    1. IOAN

      ce desteapta esti maria. Hai sa provocam un incident diplomatic si apoi un conflict armat pt niste huligani. Ambasada trebuie sa reactioneze si sa ceara explicatii autoritatilor si ce masuri de sanctionare s-au luat iar Federatia de handbal sa solicite forului european sanctiuni.

      Reply
      1. maria

        Stimabile, cred ca v-ati lansat mult dincolo de spusele mele, atribuindu-mi idei pe care pe care eu nu le-am expus.
        Eu faceam referire doar la blamarea de catre autorul articolului a gestului mediei autohtone de a relata faptele, la interpretarea in stil propriu a posibilei continuari a relatarilor “manipulative” (vezi analiza urinei, tipologia monedelor etc). Si sugeram, in idea de a ramine “politically correct” (ca tot e la moda termenul si ne place sa uzam sintagma), ca sa nu fie jenate, Doamne fereste, sensibilitati, sugeram, deci, ca stirea se cerea completata cu multumiri pentru huligani si, de ce nu, pentru restul publicului- care nu a reactionat corectiv la comportamentul huliganilor autohtoni, asa cum o bruma de fair play ar fi cerut-o…
        Restul ar fi tacere- daca nu ne-am fi reamintit alte intimplari similare de la competitii sportive desfasurate in Ungaria sau in secuime. A bon entendeur, salut!

        De notat, totusi, ca cel care a remarcat si a facut cunoscuta pe un cont personal agresivitatea reactiilor unora dintre spectatori a fost un oarecare Per Johansson, nu un român “destept” ca si mine:
        “Paula a primit un litru de urină în cap, zece monede şi trei brichete. 5 000 de fascişti şi nazişti care au cântat: <>. Sunt fericit şi mulţumit de faptul că am reuşit să manageriem această situaţie”, a scris Johansson.
        “Performanța din aceste două debyuri est-europene m-a făcut să lăcrimez, dar sunt și dezamăgit de lumea bolnavă în care trăim, o lume în care ura este în creștere. În Ungaria xenofobia şi fascismul sunt acceptate în proporţie de peste 50 la sută”, a mai susţinut Per.

        Reply
  2. justitiar verde

    mi ar place sa citesc acest text si in publicatii de limbi europene. si de ce nu chiar si in limba maghiara

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *