Negrescu spune ca Romania sustine un acord privind Brexit prin care cetatenii sa nu fie discriminati

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (articolul 50) in format UE 27, organizata ca urmare a declansarii procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeana, informeaza AGERPRES.

Pe agenda reuniunii a figurat prezentarea stadiului actual al negocierilor cu Marea Britanie, arata un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.

Negociatorul-sef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a prezentat rezultatele celei mai recente runde de negocieri cu Regatul Unit, desfasurata in perioada 16 – 19 iulie, care a abordat toate aspectele acordului de retragere care nu au fost inca solutionate, situatia frontierei dintre Irlanda si Irlanda de Nord si cadrul relatiilor viitoare UE – Marea Britanie.

Ministrul delegat a salutat publicarea de catre Guvernul Marii Britanii a Cartei Albe (White Paper on the Future Relationship between the United Kingdom and the European Union) care prezinta in detaliu pozitia de negociere a Regatului Unit si ofera claritate in anumite domenii specifice. In acelasi timp, oficialul roman a relevat importanta unei analize aprofundate la nivelul UE 27 in lumina orientarilor Consiliului European din 23 martie.

In interventia sa, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a exprimat sustinere pentru echipa de negociere, in vederea indeplinirii obiectivului comun al Romaniei si al Uniunii Europene de a agrea acordul de retragere in integralitatea acestuia pentru a asigura premisele unei iesiri ordonate si predictibile a Marii Britanii. Negrescu a reliefat importanta mentinerii unitatii UE si, totodata, necesitatea identificarii rapide a unei solutii operative pentru a evita frontiera dura intre Irlanda si Irlandei de Nord, precizeaza MAE.

“Am reiterat prioritatile majore ale Romaniei, care vizeaza implementarea adecvata a prevederilor referitoare la drepturile cetatenilor, astfel incat toti cetatenii europeni, inclusiv cei romani, sa beneficieze de sprijin in procesul de inregistrare pentru obtinerea noului statut. Este esential ca toate categoriile de cetateni sa-si poata exercita drepturile de o maniera nediscriminatorie, in deplina concordanta cu dispozitiile cuprinse in acordul de retragere”, a declarat Victor Negrescu, citat in comunicat.

Guvernul britanic a declansat, la 29 martie 2017, procedurile de retragere din UE, dupa ce in iunie 2016 un referendum popular organizat in Marea Britanie a decis retragerea acestei tari din Uniune. Negocierile pentru stabilirea termenilor de retragere a Marii Britanii pot dura maximum doi ani, urmand ca la 30 martie 2019, pe perioada detinerii de catre Romania a Presedintiei Consiliului Uniunii Europene, Marea Britanie sa piarda statutul de membru al blocului comunitar.

Ministerul Afacerilor Externe, prin structura coordonata de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a creat la 22 martie 2017 un mecanism interministerial pentru pregatirea mandatelor Romaniei si urmarirea negocierilor pentru iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana. Acesta include reuniuni la nivel de grupuri de lucru sectoriale; la nivel de coordonare intre Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Finantelor Publice si reuniuni la nivel inalt. Consiliul Interministerial pentru Brexit, organism guvernamental care adopta liniile politice pentru definirea pozitiilor Romaniei in negocierile dintre UE 27 si Marea Britanie, este condus de prim-ministrul Romaniei si coordonat de ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2