Neînțelegeri între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății pe formularul pentru testare

Neînțelegeri între ministere pe tema formularului de consimțământ cerut părinților pentru testarea elevilor care prezintă simptome de COVID, cu trei zile înainte de începerea școlii. În timp ce Ministerul Sănătății recomandă părinților să ducă formularul semnat încă din prima zi de școală, Ministerul Educației spune că acest lucru nu e legal.

Ar fi legal, spune ministrul Sorin Câmpeanu doar în cazul copiilor cu simptome. Până luni departamentul juridic al ministerului va mai analiza situația, a spus Cîmpeanu la Digi24.

„Recomandăm părinților să aducă din prima zi de școală formularul de consimțământ tipărit și semnat, pentru ca elevii să poată fi testați imediat atunci când este nevoie”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

Cîmpeanu spune însă că acest formular va fi solicitat părinților în cazul în care copilul prezintă simptome la școală.

„Acest formular vizează situațiile în care acel copil manifestă simptome. Va fi completat de către părinții elevilor care prezintă simptome, nu va fi completat de către toți părinții”, a spus ministrul.

Întrebat dacă este posibil și ca formularul să reprezinte un consimțământ general, dat în avans, Cîmpeanu a răspuns: „poate să fie o variantă și o să o analizăm la Ministerul Educației”.

Ministrul spune că, dacă un copil prezintă simptome, acesta va fi izolat de ceilalți elevi și testat cu test antigen la cabinetul școlar, iar acolo unde nu există cabinet școlar, va fi anunțat DSP.

Elevul va fi izolat până la sosirea părintelui cu formularul prin care își dă acordul și că în procedurile stabilite prin ordinul comun al celor două ministere nu este prevăzut acodul anticipat pentru testare.

„Dacă până luni, Direcţia Juridică a Ministerului Educaţiei nu se va exprima în acest sens, cu privire la existenţa unei baze legale prin care să se solicite anticipat un formular de acord, nu va avea cine să îl preia. În măsura în care vom avea o explicaţie cu privire la baza legală prin care putem să cerem aceste formulare şi celor care nu prezintă simptome, o să venim cu precizări. În momentul de faţă, Ministerul Educaţiei nu a identificat baza legală pentru a cere completarea acestui formular celor care nu prezintă simptome. Ordinul de ministru este foarte clar”, a adăugat el.

Întrebat dacă el va merge luni cu formularul semnat la școală, pentru copilul său, Cîmpeanu a răspuns: „Din fericire, nu prezintă simptome. O să vedem dacă există bază legală. Dacă exista bază legală, cred că treceam posibilitatea de a completa acest acord înainte de a prezenta simptome în cadrul ordinului de ministru comun”.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu