Nelu Tătaru: Dacă se impune, vom avea o prelungire a stării de alertă

home camp2
home camp2
home camp2

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri că în prezent nu există pericolul instituirii stării de urgenţă, însă, dacă se va impune, va fi prelungită starea de alertă, scrie Agerpres.

“Suntem la trei săptămâni de creştere constantă a numărului de cazuri. (…) În măsura în care această evoluţie ne va permite, vom merge cu relaxări, inclusiv acele restaurante, am avut discuţii ieri (n.r. – joi), împreună cu domnul prim-ministru, cu cei din HORECA, astăzi s-a constituit grup de lucru tocmai pentru acele măsuri şi norme de aplicare în vederea redeschiderii restaurantelor. (…) În condiţiile în care evoluţia o va permite, vom avea aceste relaxări, în condiţiile în care evoluţia nu o va impune nu vom avea aceste relaxări. Dacă se va impune, vom avea şi o prelungire a stării de alertă. (…) În acest moment, nu avem acest pericol al stării de urgenţă, gestionăm numărul de cazuri şi gândim ca şi evoluţie până pe 15 iulie dacă este necesară prelungirea stării de alertă sau nu”, a spus Tătaru, la Palatul Victoria.

Ministrul s-a referit şi la pacienţii asimptomatici, afirmând că evaluarea acestora se face de către medicul curant.

“Acel medic curant are şi o asumare a deciziei pe care o ia de externare sau nu. Se poate face o externare la cerere în condiţiile în care şi medicul şi pacientul îşi asumă acea externare. (…) Recomandarea de izolare trebuie să existe, iar în condiţiile în care cel externat îşi asumă acea externare, ştiindu-se pozitiv, iar ulterior o anchetă epidemiologică îl implică, atunci poate intra sub incidenţa acelui 352 din Codul penal”, a atenţionat ministrul Sănătăţii.

În ceea ce priveşte detaşările personalului medical, Tătaru a spus că acestea se fac în starea de alertă cu acordul angajatului şi al angajatorului.

“Pe parcursul stării de urgenţă puteam face aceste detaşări, pe parcursul stării de alertă doar cu acceptul persoanei în cauză şi a angajatorului. În măsura în care nu vor exista aceste detaşări, ne vom adapta transferând sau gestionând activitatea medicală la spitalele unde avem acest personal”, a arătat reprezentantul MS.

Declaraţiile au fost făcute după o întâlnire de lucru a premierului Ludovic Orban cu miniştri şi şefi de instituţii cu atribuţii de control în contextul crizei COVID-19.

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *