NEMULȚUMIRI – Traficul greoi din zona podului de la Ardusat enervează șoferii

Lucrările la Drumul Nordului merg cum merg, spre nemulțumirea șoferilor care sunt nevoiți să facă zilnic drumuri prin zonă pentru a veni în Baia Mare sau a merge la job în Fărcașa sau în alte zone. Oamenii spun că se circulă dezastruos, în special la pod la Ardusat, blocajele fiind la ordinea zilei acolo. Nervi mulți, răbdare puțină și muncitori absenți. 

„Am de mers la serviciu în fiecare zi și e groaznic. La pod la Ardusat au lucrat muncitorii doar când au fost cei de la județ, să dea bine. Așa se face mai nou. Nu e normal să se înceapă peste tot să se lucreze și acum să se lase în paragină. Ne distrugem mașinile și nimănui nu îi pasă. Nu știu unde au găsit firma asta, dar e mai mult decât slabă și contractul trebuia reziliat de mult. Nu era mai bine dacă începeai un tronson, îl terminai și apoi te apucai de altul? Eu zilnic circul pe acest drum și vă spun că e dezastru”, ne-a spus un cititor al ziarului nostru, M.P.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu