Niculescu Tagarlas il acuza pe Zetea ca vrea sa cumpere votul cetatenilor folosindu-se de un program care vizeaza cresterea natalitatii in Maramures

Vicepresedintele PNL Maramures, Cristian Niculescu Tagarlas contesta initiativa presedintelui Consiliului Judetean Maramures, Gabriel Zetea care promite ca va scuti de taxe familiile numeroase. Liberalul il acuza pe seful PSD Maramures ca acesta ar avea un singur scop si anume sa cumpere votul cetatenilor.

Cristian Niculescu Tagarlas, vicepresedinte PNL Maramures: “Dragostea parinteasca nu are pret! Presedintele Consiliului Judetean, Gabriel Valer Zetea vrea sa cumpare voturi pentru PSD din banii maramuresenilor, iar pentru acest lucru a gasit si un pretext. Seful administratiei judetene promite sa plateasca parintii tineri, care aduc pe lume un copil si sa acorde scutiri de taxe familiilor mai numeroase, scopul declarat fiind acela de incurajare a natalitatii. In mod cinic, Zetea s-a gandit chiar pe final de mandat si cand PSD este in cadere libera in optiunile electorale, sa ajute la renasterea Maramuresului, dar in cei aproape opt ani cat a fost la conducerea Consiliului Judetean a asistat impasibil la deterioarea nivelului de trai al cetatenilor si la exodul masiv peste hotare. Un afront mai mare la adresa maramuresenilor, nu se putea.”

Acuzele vicepresedintelui PNL Maramures vin dupa ce Gabriel Zetea a facut o postare pe Facebook in care anunta ca la Miresu Mare a avut loc o dezbatere publica a programului “Renasterea Maramuresului”, program care ar viza incurajarea formarii familiilor tinere si implicit a cresterii natalitatii in judetul nostru. In aceeasi postare, seful PSD Maramures relatat ca prin CJ Maramures, dar si prin consiliile locale din teritoriu se pot aloca sume de bani la nasterea primului copil si ulterior o serie de scutiri a taxelor locale pentru nasterea celui de-al treilea copil. Pentru aceste beneficii exista si doua conditii, mai scrie Zetea, si anume, parintii sa aiba domiciliul in Maramures si un loc de munca stabil, in ultimul an, tot in judetul nostru.

Ana AVRAM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu