Noi cercetări arheologice de suprafață în sudul județului Maramureș

Începând cu anul 2014 Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş a iniţiat un proiect de cercetare ce are ca scop investigarea, prin cercetări de suprafaţă şi sondaje, a zonei ce formează azi limita sudică a judeţului Maramureş (începând de la graniţa cu judeţul Bistriţa-Năsăud, spre est, până la limita cu judeţul Satu Mare, spre vest), transmite instituția de cultură.

În prima parte a cercetării (2014-2020) a fost vizată zona sud-estică a judeţului Maramureş, respectiv dealul ce desparte Depresiunea Lăpuşului de bazinul hidrografic al Someşului, zonă cunoscută geografic ca şi Culmea Brezei. Aceasta, cu o lungime de 26 km, se întinde pe direcţia est-vest, de la Vârful Breaza (jud. Bistriţa-Năsăud) până la Măgura Vimii (jud. Maramureş). S-a reuşit cercetarea zonei din jurul Vârfului Breaza până la Dealul Curmătura (unde se află şoseaua ce leagă localităţile Târgu Lăpuş şi Căşeiu), spre Dealurile Vimei – Baba și Cheile Babei. În anul 2020 cercetarea de suprafață a ajuns în zona Dealurilor Mesteacăn (la est de drumul european E58).

În anul 2021, începând cu 12 aprilie, cercetările de suprafață vizează zona dealurilor la sud-est și est de satul Mesteacăn până în zona dealurilor aparținătoare județului Sălaj (zonă ce face parte din Podișul Someșan). Această zonă este puţin cunoscută din punct de vedere arheologic.

Aici s-au efectuat câteva cercetări de suprafaţă și mici sondaje la Mesteacăn, punctele Valea Caselor-Parhon (în 1979) unde s-au descoperit două niveluri de locuire: o aşezare din epoca bronzului – cultura Suciu de Sus și o aşezare medieval timpurie – sec.VII-IX d. Hhr.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu