Noi controale în zonele aglomerate din Maramureș

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, cluburi/pub-uri, parcuri/zone de agrement, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile desfăşurate luni, 13 iulie, au participat 81 de poliţiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi autorităţi publice locale.

”Astfel, la nivelul județului Maramureş, au fost executate 16 de acțiuni punctuale. În cadrul acestor activităţi au fost verificate 44 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate şi au fost legitimate 76 de persoane.

A fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

De asemenea, au fost aplicate 191 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 în valoare de peste 82.000 de lei.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus”, precizează IPJ Maramureș.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1