septembrie 23, 2019

Noi reguli de circulatie. Guvernul va introduce AMENDA pentru cei care tin telefonul in mana la volan sau indraznesc sa faca LIVE-uri pe Facebook

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Guvernul va aproba in sedinta de luni un proiect de modificare a legislatiei rutiere prin care vor fi amendati cei care folosesc telefonul sau orice dispozitiv mobil prevazut cu functia de inregistrare ori redare text, foto sau video pe orice tip de vehicul, inclusiv pe cele care nu necesita permis auto, relateaza Mediafax.

Guvernul are pe ordinea de zi a sedintei de luni proiectul de Ordonanta de Guvern pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.

Masurile ii vizeaza pe soferii care folosesc sau pur si simplu tin in mana telefonul sau dispozitivul mobil cu functii de inregistrare sau redare text, foto sau video (precum tabletele, camerele foto sau video) in timp ce conduc pe drumurile publice.

Cei care conduc pe drumurile publice autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai si folosesc dispozitivele mobile vor fi sanctionati cu patru puncte de penalizare. De asemenea, permisul va fi suspendat 30 de zile pentru incalcarea acestei prevederi daca este comisa si o alta contraventie.

Potrivit Mediafax, modificarea legislativa ii vizeaza si pe cei care folosesc un vehicul pentru care nu este nevoie de permis. Se va aplica amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni din legislatia rutiera pentru “tinerea in mana sau folosirea cu mainile in orice mod, in timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care nu este prevazuta obligativitatea detinerii permisului de conducere, aflat in miscare, a telefonului mobil sau a oricarui dispozitiv mobil prevazut cu functia de inregistrare ori redare text, foto sau video, de catre conducatorul acestuia”, conform proiectului de ordonanta.

“Titularul unui permis de conducere eliberat de catre o autoritate romana sau straina, sustine, la cerere, testul de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie pana in a 30-a zi, inclusiv, sau pana in a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce pentru care poate solicita reducerea, dupa caz”, mai arata modificarea legislativa.

Cei care au permisul suspendat vor da testul de cunoastere a regulilor de circulatie atunci cand suspendarea a fost aplicata pentru:
“a) conducerea sub influenta bauturilor alcoolice;
b) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depasirea sau trecerea la culoarea rosie a
semaforului, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care a rezultat avarierea
unui vehicul sau alte pagube materiale”.

Suspendarea permisului pentru faptele prevazute mai sus se prelungeste cu 30 de zile, daca titularul nu promoveaza testul de cunoastere a regulilor de circulatie sau nu se prezinta pentru sustinerea acestuia pana la expirarea perioadei de suspendare.

In 60 de zile de la intrarea in vigoare, politia rutiera va trebui sa informeze participantii la trafic privind masurile adoptate prin comunicate de presa si informare prin mass-media, postarea informatiilor pe site-ul Politiei Romane, organizarea unor actiuni specifice in trafic sau in mod direct, in trafic, prin politistii rutieri.

Reclame home 1
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *