NOI TOT LA SOL – Din Satu Mare se zboară la Roma din iulie

Cea mai nouă cursă internațională de pe Aeroportul Internațional Satu Mare va fi cea care va debuta în luna iulie a acestui an. Este vorba despre Roma – Satu Mare, prin WizzAir, o cursă care va fi operațională începând cu data de 17 iulie. Zborurile vor fi operate de două ori pe săptămână, în zilele de marți și sâmbătă.

Orarul zborurilor: (ore locale în România și Italia)
Decolare Roma (Fiumicino) 11.35 – aterizare Satu Mare 14.30
Decolare Satu Mare 15.05 – aterizare Roma (Fiumicino) 16.05
„După zborurile spre Londra, Paris, Frankfurt și München, cu această destinație către Roma se va împlini visul multor sătmăreni. Județul Satu Mare se dezvoltă, capitalele Europei de Vest devin din ce în ce mai ușor accesibile, ceea ce contribuie nu doar la o dezvoltare economică, ci și la o mai ușoară păstrare a legăturii cu familiile românilor care lucrează în străinătate”, afirmă Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare. Prețurile încep de la 25 de euro, iar pentru călătorii care au abonamente Wizzair, tarifele încep de la 15 euro.

”Noi ne dorim să dezvoltăm acest aeroport cât de mult putem. În acest moment avem cinci curse internaționale și sperăm ca anul acesta să mai putem anunța câteva rute externe„, a declarat, pentru ziarmm.ro, Mihai Pătrașcu, directorul Aeroportului Internațional Satu Mare.

Vă reamintim că pe 28 aprilie 2021, HiSky și Aeroportul Internațional Satu Mare au inaugurat zborul de la Paris la Satu Mare. Sătmărenii, dar și mulți maramureșeni de acum înainte au posibilitatea de a călători spre capitala Franței de două ori pe săptămână, în zilele de miercuri și duminică. În tot acest timp, la aerogara din Tăuții Măgherăuș e liniște. Nu zburăm internațional nicăieri, vrem să zburăm, dar nu putem.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu