Nomenklatura pe stil nou: Fosilele baimarene, reactivate in brigada generalului Pop „Rapidu”

Reclame home 1
Reclame home 1

ion pop rapiduSocietatea Urbis SA nu poate fi o firma privata care face ce vrea in municipiu, mai ales in conditiile in care din bugetul orasului se aloca anual sume importante ca subventii. Milioane. Milioane euro. Prin consilierii locali, municipalitatea are obligatia de a verifica modul in care activitatea operatorului de transport in comun raspunde nevoilor si exigentelor locuitorilor zonei metropolitane, dar mai ales daca in consiliul de administratie si conducerea executiva sunt prezente cele mai competente persoane. Ceea ce nu este cazul in prezent, sub inteleapta implicarea a “telectualului” inginer Vasile Barbul, o ramasita a epocii angheliene de trista amintire.

Timp de doua decenii, Urbis a fost un sac fara fund, in care se aruncau lunar miliardele bugetului local pentru a mentine in viata un organism afectat de o tumoare maligna formata din incompetenta, hotie, nepotism si neputinta. Marele om si fost manager municipal s-a “jeluit” ani la rand prin toate sedintele publice, subliniind ca indicatiile pretioase nu-i sunt ascultate, ca cei din conducere fac ce vor si ca nu are solutii de restructurare viabile. In loc sa fie demis si trecut la compartimentul de nomenclatura stradala, V. Barbul a ramas sa dirguiasca in consiliul de administratie atat la transportul in comun, cat si in compania de apa si canal care ne parfumeaza si astazi aerul din municipiu.

Societatea Urbis a fost o superba vaca de muls, in care stoparea furtului de motorina si risipirea fondurilor alocate starii tehnice a parcului auto era considerata imposibila. Numit in noiembrie 2013 ca general al batalionul orasanesc de transport in comun, colonelul Ion Pop, avansat intre timp brigader in rezerva, a facut cu neamul de manivela ce stia mai bine, adica un fel de semi-militarie cu efecte vizibile la suprafata, un pic de disciplina, dar mai ales activitati de tip “diribau”, cu sediul transformat intr-un fel de cartier general cu cladiri spoite de fatada, niste flori si neaparat un loc de reculegere crestina. Furtul de motorina a devenit un fenomen controlat, lista de prieteni care-si adapa caii putere la pompele Urbis, selectata si scurtata, achizitiile trecute sub un control riguros efectuat din biroul unu, iar functionarii indezirabili, indepartati din firma.

Astazi Urbis are o fata usor cosmetizata, soferii sunt mai barbieriti si mai bine imbracati, mai disciplinati, exceptand faptul ca folosesc telefonul mobil in draci, tinand cu o mana volanul si cu celalalt celularul. Si asta in vazul lumii, in plin trafic si spre disperarea calatorilor si soferilor din trafic, care nu-si pot pune mintea cu hardughiile de zeci de tone. Il informam pe onor generalul Pop ca pe piata de profil exista casti cu sau fara fir, de la 34 de lei in sus, investitia pentru toata gasca de povestitori de la volan fiind egala cu mai putin de 100 litri de motorina. Desi nu inteleg de ce trebuie sa aiba mobilul asupra lor, pentru comunicarea cu baza existand posibilitatea dotarii cu mini statii de emisie receptie.

Recent aflam ca printre alte probleme importante dezbatute in plina canicula, Consiliul Local a operat schimbari in Consiliul de Administratie Urbis, acea entitate in care esti platit simbolic ca membru, dar poti obtine venituri si avantaje colaterale multiple, prin trafic de influenta si alte metode neortodoxe. Lista celor propusi este stupefianta si revoltatoare, o dovada elocventa a faptului ca alesii nostri sunt ori incompetenti si manipulati, ori rapusi de vipie.

Printre numeroase “vedete” locale regasim si numele lui Mircea Niculae, un fost comisar de garda financiara, reciclat fortat ca director juridic la primaria baimareana. De asemenea, ne atrage atentia si ultima persoana desemnata de catre consilierii inconstienti, pe inconfundabila poeta, jurista de renume comunal si fumatoare inraita, “onorabila” Rodica Brad. Am urmarit mai multi ani activitatea “remarcabila” a femeii care facea ce voia si cum voia in municipiu, cea care in urma auditului din 2011 trebuia exilata in Insulele Reunion.

Am constat cu stupoare ca personajul bramburise majoritatea retrocedarilor in Baia Mare, tinand dosare nerezolvate timp de zeci de ani, pana la decesul solicitantilor. Vulgara, vocala, emitand efluvii de nicotina otravitoare, desi fumatul era deja interzis in cladirile publice, Rodica Brad era “maestra” manipularilor si raspunsurilor evazive, incerte, aproximative si total aiuritoare.

Atragem atentia alesilor locali ca reciclarea fosilelor nu este o practica lucrativa, benefica si aducatoare de schimbari pozitive, generand in schimb efecte devastatoare pentru o firma care parea ca este pe un drum bun. Domnilor consilieri, refacerea “nomenklaturii” locale de trista amintire la societatea de transport in comun, cu sau fara generalissimul barbulian in CA, este o insulta adusa sutelor de tineri si oameni competenti din acest oras, tinuti pe tusa doar pentru ca au coloana vertebrala sau nu fumeaza ca turcii.

Cui foloseste transformarea consiliului de administratie al Urbis intr-un cimitir al elefantilor si ce se urmareste de fapt? Persoanele nominalizate pot fi varsate in Consiliul de Onoare al municipiului, organism in care senectutea este o calitate, iar defectele de retorica nu produc pagube comunitatii. Si, domnule general de brigada(r) Ion Pop, scoateti de pe site-ul Urbis mentiunea si fotografia militara! Ori poate inca nu realizati ca sunteti in rezerva. Sau treceti si colegilor expusi la insectar functiile militare detinute in rezerva (plt, slt, soldat etc). Putina decenta nu strica!

Cato CENZORUL

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

4 Comments

  1. Ioan

    „Generalul” Pop este… A fost aruncat de peste tot de rau ca sa fie varsat in final la pompieri/ISU si uns ca mare sef. Primarul Chereches i-a obtinut gradul de general la Bucuresti cu Oprea si l-a pus la Urbis sa-i faca jocurile. Tot ce se vede e de fatada, ala si-a adus oamenii lui, rudenii, femei si a infiintat armata aia de tocatori de bani cu veste verzi care stau si fumeaza toata ziua prin statii. Incasarile nu pot fi mai mari daca se continua cu favoritismele si combustibil la preieteni, basca 800 de angajati ai primariei circula gratis cu autobusele si troleul. Si cine stie cati din familiile lor trecuti pe liste speciale.Cine sa verifice activitatea si cum se sparg banii la Urbis cand totul e doar o facatura de ochii lumii sub pulpana bisericii care e folosita sa intimideze autoritatile. Rusine trantorilor.

    Reply
  2. functionara

    Doamne cata nesimtire la femeia aia de Brad. Pai de pe vremea lui Anghel a supt cat a putut de mult orasul asta, numai retrocedari aranjate. Au fost zeci de audiente cu oameni furati care au fost amanati si mintit. Si-a improprietarit colegii, familia, alte persoane care au vrut, contra sume exorbitante. Cine ii verifica averea si bunurile, multe pe numele unor apropiati. Nu poate fi sesizat DNA-ul sa verifice ce a facut asta in peste 15 ani la primarie? Numai cati bani lua cu alegerile unde-si trecea la birourile sectiilor toate persoanele apropiate, care cotizau apoi la ea. Andercau, Grad, si alte pupincuriste care-i faceau curatenia si cumparaturile sefei de la juridic. Nimeni nu poate verifica aceste lucruri? cum se poate ca intr-un oras cu atatia oameni de valoarea sa o scoti de la tomberon pe mizerabila asta. Puneti-l atunci la urbis si pe Anghel doar impreuna aproape au distrus orasul. Ce tupeu la asta dar si la cine a pus-o acolo.

    Reply
  3. ana

    Prietene Cato, daca nu dinozaurii atunci cine ? Ca doar tineretul intreg la cap nu sta in judetul asta cu mari interese mafiote in a nu se dezvolta, sa moara de foame.Daca ar sti primarul cum il spurca prietenii pe la colturi nu i-ar tine pe langa el nici 24 de ore.Azi am urcat intr-un autobuz.Ar fi cazul de cate o dezinfectie generala , vopsit suprafete ramase fara vopsea si inlocuit manerele mizerabile, insalubre si cu lipsuri de material.

    Reply
  4. Octavian

    Intradevar , acest om Pop , zis rapidu a fost și pe vremea post decembristă un mare hoț , o spun cu tărie și aduc și argumente clare cu martori când umplea acea dacie albastru deschis , de câteva ori intr-o singură zi pe rampă de încărcare a depozitelor în acea vreme I.C.R.A cu regretatul șef la secția zaharoase MICLAUS

    Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2