Nu ii mai mintiti pe micii agricultori! ANSVSA vrea sa interzica fermierilor romani sa mai creasca porci in gospodarii

Noile masuri propuse de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor privind reducerea pestei porcine afecteaza grav agricultura de subzistenta.

Acestea sunt contestate de senatorul PMP de Maramures, Severica Covaciu, care spune ca vor da o lovitura fara precedent micilor producatori agricoli autohtoni.

Ea a trimis o scrisoare deschisa pe adresa redactiei pe aceasta tema, pe care o redam mai jos integral:

Zilele trecute, preocupati fiind de isteria provocata de prezenta coronavirusului in Romania, am omis cateva aspecte care, cu siguranta, ne vor afecta mai tare decat gripa chinezeasca. Tocmai acum, cand ingrijorarile populatiei se indreapta inspre propria sanatate, Ministerul Agriculturii, prin Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, da o lovitura fara precedent micilor producatori agricoli autohtoni. In conditiile in care pentru foarte multi romani porcinele reprezinta cea mai importanta sursa de hrana, animalele fiind crescute in gospodaria fiecaruia pentru consum propriu, noile modificari legislative propuse de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, la finalul lunii ianuarie, fac imposibila continuarea activitatii de crestere a suinelor in gospodariile fermierilor romani, ce practica o agricultura de subzistenta.

Poate azi nu as fi scris aceste randuri daca, in urma cu doua zile, conducerea institutiei mai sus amintite nu iesea in spatiul public, afirmand ca ANSVSA n interzice cresterea porcinelor in gospodarie. Cu un NU apasat, informarea de presa ne spune foarte clar si raspicat: „ANSVSA nu interzice si nu limiteaza cresterea porcinelor in gospodariile populatiei din Romania”, propunerile de modificare a legii avand rolul de a identifica solutii optime pentru… si urmeaza o serie intreaga de explicatii menite a ne convinge ca totul este inspre a combate raspandirea virusului pestei porcine africane pe teritoriul Romaniei. La modul explicit, comunicatul precizeaza: „cresterea suinelor in gospodaria taraneasca nu va fi interzisa, iar oamenii vor avea in continuare posibilitatea de a desfasura aceasta activitate traditionala”. O minciuna gogonata, in totala disonanta cu modificarile aduse legii.

Citim din actul propus spre dezbatere publica: „Reguli generale de biosecuritate pentru exploatatiile de porcine Art. 3. – (1) Cresterea porcinelor in exploatatii in aer liber este interzisa. (2) Cresterea porcinelor la stane, tabere de vara, cantoane silvice, cantoane de pe langa diguri, societati agricole vegetale este interzisa. Art. 4. ‐ In exploatatiile nonprofesionale este interzisa: a) activitatea de reproductie; b) miscarea porcinelor vii indiferent de destinatie.” Sa ne oprim si sa traducem din romana in romana. Atata timp cat cel ce creste porci in gospodaria proprie nu are posibilitatea inmultirii efectivelor si nici a deplasarii acestora, este limpede ca va trebui sa tina porcii pentru consum propriu. Dupa care, cand efectivele se vor termina, nu va mai putea sa creasca alte animale, din cauza faptului ca nu le poate inmulti si nici nu poate aduce altele in gospodarie. Sau va putea aduce altele, dar de la fermele specializate. Adica de la mari producatori, de la corporatiile care controleaza in prezent piata in intreaga Europa. Acum e limpede ce se urmareste?

De altfel, micul agricultor roman, a carui viata este intrinsec legata de cresterea animalelor si cultivarea gliei, se vede pus in situatia de a nu isi putea hrani porcii din gospodarie. Anumite prevederi propuse de onorabila ANSVSA sunt de-a dreptul aberante. Citez: „operatorul (adica taranul roman, spus mai direct) are obligatia respectarii interdictiei de hranire a porcinelor cu nutreturi vegetale, aceasta fiind posibila numai dupa trecerea unei perioade de cel putin 30 de zile de la recoltarea acestora; operatorul are obligatia respectarii interdictiei folosirii asternutului vegetal, aceasta fiind posibila numai dupa trecerea unei perioade de cel putin 90 de zile de la recoltare.”

Hai sa le spunem asta milioanelor de romani a caror unica sursa de hrana si venit o reprezinta productia realizata in propria gospodarie si vom vedea ce reactie vor avea. Dupa ce au trudit luni bune pentru a obtine diverse produse agricole pe terenurile cultivate, vor fi nevoiti a astepta timp de 30 de zile inainte de a-si hrani animalele cu nutretul vegetal recoltat. Evident, in aceasta situatie, trebuie emis un ordin paralel, prin care porcul din cotet (pentru ca in aer liber nu mai poate fi crescut, el trebuind tinut incarcerat, conform noilor prevederi propuse de ANSVSA) sa fie obligat sa se abtina de la produsele puse la dispozitie de fermierul ce il creste si sa tina un post negru, care il va face mai sanatos si ii va garanta o viata mai lunga.

Este de datoria noastra, a parlamentarilor, sa intervenim acum, cat mai este timp, sa prevenim adoptarea unui asemenea act aberant, ce loveste agricultura de subzistenta tocmai la temeliile acesteia. Avem nevoie de fermierii romani, de producatorii agricoli, a caror activitate trebuie incurajata. Nu doar efectivele de porci vor avea de suferit, ci si intreaga productie agricola, pentru ca marea majoritate a nutretului vegetal obtinut pe camp va fi produs degeaba. In plus, prin aceste masuri propuse de ANSVSA, este pusa in pericol chiar viata taranilor romani, al caror trai depinde in mare masura, uneori chiar exclusiv, de roadele campului si de cresterea animalelor in gospodaria proprie.

Daca se dorea cu adevarat stoparea evolutiei pestei porcine, atunci se incepea cu porcii mistreti. Pentru ca s-au descoperit mai multe cazuri cu mistreti infestati cu virusul respectiv, insa nu s-a facut nimic. Efectivele sunt atat de numeroase incat animalele vin pana in gospodariile oamenilor. Pagubele produse sunt fara precedent, iar eliminarea porcilor salbatici ar aduce numeroase beneficii agriculturii. De acolo trebuie inceput si nu de la porcii crescuti in gospodariile oamenilor.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu