NU MIRĂ PE NIMENI – Braconaj în Țara Lăpușului

Țara Lăpușului și Borșa sunt zonele din județ unde avem cele mai mari probleme atunci când vine de acte de braconaj. În Țara Lăpușului, la fel ca în orașul de pe Cisla, se împușcă animalele sălbatice fără milă. Cel mai recent caz  de braconaj este cel de la Rogoz, din weekend, când polițiștii au efectuat o serie de percheziții pentru depistarea celor implicați în această activitate ilegală. Și au găsit destule dovezi incriminatorii.

Informația a fost confirmată de către Inspectoratul de Poliție al județului Maramureș. Lăpușenii știu foarte bine că actele de braconaj au loc după lăsarea întunericului. În Băiuș cine a stat cu cortul vara cu siguranță a auzit noaptea împușcături, care înseamnă doar braconaj.

IPJ Maramureș precizează că patrula de siguranță publică din cadrul Poliției orașului Târgu Lăpuș a oprit în 8 mai pentru verificări un autoturism condus pe raza localității Rogoz. În mașină oamenii legii au găsit un trofeu (capul cu coarne) din specia căprior mascul. Trofeul a fost predat celor de la DSVSA Maramureș pentru stabilirea cauzelor decesului animalului.

„În data de 9 mai, polițiștii din cadrul Poliției Târgu Lăpuș, împreună cu polițiști din cadrul SAESP Maramureș, au procedat la punerea în executare a două mandate de percheziție domiciliară pe raza localității Rogoz, emise de Judecătoria Târgu Lăpuș. Polițiștii au ridict cu ocazia perchezițiilor aproximativ 5 kg de carne ce pare a fi de vânat, o bucată de piele cu urechi proaspătă și păr de culoare maronie ce poate proveni de la un exemplar de interes cinegetic din specia căprior, o bucată de materil textil cu pete de culoare brun-roșcată ce pare a fi sânge de animal și un dispozitiv de vedere/ochire pe timp de noapte„, ne-a spus Ionela Cozma, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către oamenii legii.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu