Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 12,1% în primele şase luni

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 12,1% în primele şase luni din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică, remis, vineri, AGERPRES.

Astfel, în perioada menţionată, s-au eliberat 17.878 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale.

Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-717 autorizaţii), Sud-Est (-567), Sud-Muntenia (-373), Centru (-288), Nord-Est (-265), Sud-Vest Oltenia (-213) şi Vest (-163). Creştere a fost consemnată în regiunea de dezvoltare Nord-Vest (+119 autorizaţii).

În luna iunie 2020 s-au eliberat 3.881 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 26,7% faţă de luna mai 2020 şi cu 0,2% faţă de luna iunie 2019. Din total, 69% sunt pentru zona rurală.

În luna iunie 2020, se evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+819 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă. În profil teritorial, această creştere este reflectată în toate regiunile de dezvoltare, astfel: Nord-Est (+239 autorizaţii), Nord-Vest (+141), Sud-Muntenia (+132), Sud-Est (+99), Centru (+88), Sud-Vest Oltenia (+78), Bucureşti-Ilfov (+27) şi Vest (+15).

În luna iunie 2020, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+7 autorizaţii), creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+104 autorizaţii), Nord-Est (+60), Centru (+33), Sud-Vest Oltenia (+24), şi Vest (+4). Scăderi au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-146 autorizaţii), Sud-Est (-47) şi Sud-Muntenia (-25).

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1