O băimăreancă a intrat în coliziune cu mașina Jandarmeriei, care era în misiune

Marți seară, 30 august, la ora 22.15, polițiștii băimăreni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe bulevardul Independenței.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 38 de ani din municipiu, aflată la volanul unui autoturism, condus dinspre bulevardul Republicii înspre bulevardul Unirii, a intrat în coliziune cu o autospecială care aparține Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, condusă în aceeași direcție de mers de către un bărbat de 44 de ani din municipiu.

Autospeciala se afla în misiune, având în funcțiune semnalele luminoase, informează IPJ.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat de 41 de ani din Baia Mare, pasager pe locul din dreapta față în autospecială. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean din Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în ambele cazuri.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu