O persoană privată de libertate și-a pierdut viața la Penitenciarul Baia Mare

O persoană privată de libertate și-a pierdut viața în incinta Penitenciarului Baia Mare. Nefericitul eveniment a fost anunțat de conducerea instituției printr-un comunicat de presă.

”Vă informăm că, în data de 14.07.2020, la Penitenciarul Baia Mare, a fost înregistrat decesului unei persoane private de libertate. A fost apelat serviciul de urgență 112, la ora 13:00 și o echipă medicală a ajuns la sediul penitenciarului la oral 3:10. Până la sosirea echipajului, asistentul medical aflat în serviciu a efectuat manevrele de resuscitare conform protocolului. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, atât de către personalul medical al penitenciarului, cât și de echipajul de ambulanță venit în sprijin, decesul a fost constat la ora 14,40, diagnosticul fiind „stop cardiorespirator prin asistolie”. S-a procedat la informarea judecătorului de supraveghere, a Poliției Baia Sprie, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare și a familiei persoanei private de libertate.”

În același comunicat s-a mai precizat faptul că evenimentul nu intră sub incidența actualului context epidemiologic.

ZiarMM.ro

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1